Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
În vizită la Biblioteca Centrală Universitară.
Astăzi, după mulți ani, am reintrat pe porțile Bibliotecii Centrale Universitare din București. Cu voie bună și cu gândul că, în sfârșit, mă voi apuca de un proiect personal pe care tot l-am amânat.
Ajung la recepție, dau binețe.
– Aș dori un permis.
– Ați mai avut permis la noi?
– Da, acum mulți ani.
– Câți ani?
– Mulți.
– Atunci trebuie să faceți un tur de orientare.
– La ce îmi folosește un tur de orientare?
– Pentru că, dacă nu ați fost de mulți ani, puteți să vedeți ce s-a mai făcut nou între timp.
Sincer: nu mă îndoiam absolut deloc că s-a făcut frumos. Sigur, puteam avea ceva îndoieli cu privire la sumele de bani alocate pentru frumosul acesta și cu privire la eficiența cheltuirii lor. Dar asta este o altă poveste. Iar la Bibliotecă venisem să citesc, nu să critic.
În același timp, mărturisesc, nici nu venisem cu vreo dorință de admira frumusețile patriei. Și, prin urmare, îmi lipsea total orice curiozitate curiozitate turistică. Așa că, nerăbdător să-mi încep lecturile, am îndrăznit să întreb…
– Și la ce mi-ar folosi turul de orientare? Nu am sa-mi dau seama înăuntru de cât de frumos s-a făcut?
– Și credeți că o să vă puteți descurca singur?
Am aruncat o privire pe geamul din spatele meu: un hol larg, niște scări, niște mese, niște monitoare și niște rafturi cu cărți. Nicăieri nu pâlpâiau beculețe de avertizare, nu se vedeau nicăieri manete, capcane, lasere sau butoaie cu substanțe periculoase.
– Da, mă voi descurca, spun eu încrezător în capacitatea mea de a urca și cobori scări sau de a mă așeza la o masă.
Sunt scrutat câteva secunde…
– Trebuie să faceți turul de orientare.
– De ce trebuie făcut turul de orientare? întreb, temându-va că nu insipiram suficientă încredere la urcatul scărilor.
– Pentru că așa a hotărât conducerea: cei care doresc un permis de intrare trebuie să facă turul de orientare.
Mi se indică zona în care trebuie să aștept. Pentru că trebuie să aștept. Așa cum știe orice turist, tururile de orientare se fac la ore fixe. Spre bucuria oricărui turist, acesta este gratuit.
La fix, apare o domniță care, plină de bunăvoință, mă plimba în cerc prin sala de la parter, după ce îmi arată site-ul Bibliotecii. Un site de pe care aș fi putut afla tot ce mie-a spus domnița. E drept, fără a ne plimba mai apoi în cerc. Și fără a mai pierde o grămadă de timp în holul de la intrare.
Mi se dă o bucățică de hârtie, purtând pe ea o ștampilă: un soi de certificat al faptului că de acum sunt orientat și, prin urmare, pot deveni cetățean-cititor.
După încă cinci minute intru și în posesia permisului de intrare. De acum mă pot duce să citesc. Doar că, între timp, am prins gustul de a fi turist. Așa că plec să colind străzile Bucureștiului, zâmbind la gândul că românii din străinătate nu sunt nevoiți să facă un tur de orientare prin secța de votare înainte de a le fi permis să voteze. Dar, vorba aceea: să nu le dau idei…
