Cincizeci cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

(Coordonator: David H. Lowenherz)

Iubirea e armonie creatoare, dar și luptă și neîncetată neliniște. În iubire, se simte mai mult decât e nevoie uneori și se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăiește. Să declari în vorbe potrivite și bine alese patima care te mistuie, să exprimi dorințe și doruri, să mărturisești că îți lipsește cineva în fraze și să nu te sperie gândul de ridicol reprezintă – cu certitudine – o dovadă de iubire. Strigătul țâșnit din inimă și transpus pe hârtie, ca formă literară, își are obârșia în opera poetului latin, Ovidiu, în scrierile intitulate Heroides Epistulae heroidum.

Dacă la început, eroinele mitologice (Didona, Fedra sau Penelopa) se adresau unui iubit absent și încercau – prin declarații pline de lirism – să recâștige afecțiunea acestuia, genul a traversat secolele și a intrat în zona uzanțelor familiare. Așadar, scrisorile de dragoste au devenit, pe parcursul timpului, un mod de-a comunica și de-a exprima sentimente. Veritabile exerciții de sinceritate și de stil, scrisorile de dragoste rămân alegeri ce ne invită să redescoperim cuvintele de dragoste, farmecul scrisului de mână şi al corespondenţei, vraja muzicii discrete ce se degajă din cuvinte.

Interesul pentru astfel de scriitură ține atât de zona psihologicului, cât și de estetica literară (mai ales epistolele scriitorilor) aparținând domeniului “picturii de sine” (autobiografie, introspecție). Reunite într-o culegere, cu coperte sângerii (Coperta: Cristian Florescu, Ana Nicolau), scrisorile de dragoste ne ajută să parcurge vârstele omenirii și să savurăm farmecul discret al intimității: 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile/ The 50 Greatest Love Letters of All Time, coordonator David H. Lowenherz, grupate în șapte secțiuni: Dragostea tandră, Nebun după tine, Proză pasională (Honoré de Balzac către Eveline Hańska: “Îngerul meu iubit, Sunt aproape nebun după dumneata: nu mai sunt în stare să leg două idei fără ca dumneata să nu intervii între ele. Nu mai pot gândi la nimic altceva decât la dumneata”), Despărțiri dureroase (Franz Kafka către Felice Bauer: “(…) de ore în șir, capul  îmi vibrează de dorința de a auzi numele Felice”), Foc și gheață (George Bernard Shaw către Stella Campbell: “Foarte bine, du-te: pierderea unei femei nu este sfârșitul lumii”), Dragoste interzisă (Elisabeta I a Angliei către Thomas Seymour: “(…) o chestiune mai importantă decât aceasta nu m-ar putea face să vă acuz de cruzime pentru că prietenia mea nu se câștigă cu mofturi”).

Scrisoarea de dragoste dintre două persoane separate în spațiu vizează interacțiunea și creația, lăsând la vedere modificări sau confirmări ale unei relații afective. În acest mod, scrisoarea de dragoste declină o întreagă panoplie de situații. Nota către cititor atenționează asupra faptului că trăsăturile distinctive (unele greșeli de ortografie, imperfecțiunile gramaticale și chiar arhaismele) sporesc farmecul unei asemenea lecturi: “În fond, cine mai are timp de dicționare atunci când vrea să-și exprime pasiunea?”

Scrisorile de dragoste – fie că au fost redactate înainte de căsătorie, în timpul mariajului sau după căsătorie – oferă perspectiva emoțională dintr-o perioadă istorică anume. Ne aflăm în fața unei serii întregi de mărturii intime, scoase la lumină în era e-mailului și a SMS-ului; totuși, scrisorile rămân de-un farmec aparte. Avem nevoie de o lectură care să înfăţişeze lumea mai nuanţat, fie şi în griuri, nu numai în alb şi negru, de o lectură care să descrie relaţii imperfecte între fiinţe imperfecte şi să ne încurajeze să trăim experienţe cât mai reale. Așa cum avem nevoie și de o lectură care să nu ne ispitească să comitem greşeala fatală a idealiştilor romantici de a proiecta visurile noastre despre un iubit ideal asupra unui biet om obişnuit, care este (totuşi) o persoană reală, (poate) complexă şi interesantă.

Descoperim, încântați, în aceste scrieri, mărturii de iubire – blândă sau pătimașă, curată sau obsesivă, sobră sau zglobie. Dragostea dezvăluie largul spectru al emoțiilor omenești, iar epistolele se constituie într-o variațiune pe tema iubirii. Regăsim pagini încărcate de pasiune –   în forme concentrate – distingem doze potrivite de alean, disperare, mânie, tristețe, compasiune, îndoială sau fericire. Misivele ce țin de zona intimului au fost publicate după o laborioasă activitate de documentare (inclusiv efortul de a le achiziționa de la rude sau prieteni ai destinatarilor) din dorința colecționarului-editor de a oferi o perspectivă inedită asupra iubirii, care, nu totdeauna, a fost mereu romantică. David H. Lowenherz și-a dorit să prezinte acest sentiment sublim în toată complexitatea sa, așa cum este iubirea în realitate: pasională, nebună și credincioasă sau rece, distantă și mincinoasă.

Arta scrisului, propusă de Lowenherz, ne oferă șansa de a reflecta ceea ce doar inima cunoștea.  Colecționarul pasionat, Lowenherz, adună în acest volum scrisori (fragmente din scrisori) ale unor personalități: Zelda Fitzgerald și Scott Fitzgerald, Michelangelo Buonarroti  către Vittoria Colonna, Wolfgang Amadeus Mozart către Constanze Mozart, Harry Truman către Bess Wallace, Khalil Gibran către Mary Haskell, Benjamin Franklin către Madame Brillon, Horatio Nelson către Emma Hamilton, George Bush către Barbara Pierce, Henry VIII către Anne Boleyn, Elizabeth Barrett Browning către George Barrett, Jack London către Anna Strunsky (“Niciodată nu s-au mai întâlnit două suflete mai incompatibile și cu buzele mute. (…) Probabil că și Dumnezeu își râde de pantomima noastră.”) , Marc Chagall către Bella Chagall, Ernest Hemingway către Mary Welsh, Jack Kerouac către Sebastian Sampas, Alfred Dreyfus către Lucie Dreyfus (“Mi se refuză dreptul de-a te vedea. Nu am să-ți povestesc tot chinul prin care-am trecut (…) Te ador, scumpa mea Lucie”), Marjorie Fossa către Elvis Presley,Virginia Woolf către Vita Sackville-West, Emma Goldman către Ben Reitman, Frida Kahlo către Diego Rivera, Dylan Thomas către Caitlin Thomas, Franz Kafka către Felice Bauer, Napoleon Bonaparte către Josephine Bonaparte, Abigail Smith către John Adams, George Sand  către Gustave Flaubert, Simone de Beauvoir către Nelson Algren, Anaïs Nin către Henry Miller,Voltaire către Marie Louise Denis, George Bernard Shaw către Stella Campbell, Sarah Bernhardt către Jean Richepin, Marcel Proust către Daniel Halevy, Oscar Wilde către Constance Lloyd, Lewis Carroll către Clara Cunnyngham.

Fiecare scrisoare beneficiază de o scurtă prezentare (note biografice de mare ajutor) realizată de autorul colecției. Așadar, o infinitate de modalități de-a spune “Te iubesc!”; dacă o imagine spune însutit, o scrisoare reflectă înmiit. În cele mai multe dintre cazuri, cuvintele ard paginile, focul iluminează sufletul chiar și al celor mai recalcitranți iubiți, în fond, toţi oamenii sensibili traversează şi melancolii. Romantismul are parfum de levănțică și-ți amintește, cu duioșie, de anii inocenței. Totuși, nu folosești parfumul acesta în public pentru că nu vrei să miroși “a bunica”.Trăim în secolul vitezei, actualele forme culturale se îndreaptă spre forme de comunicare mai rapide și mai comode, totuși mireasma urmelor de cerneală mai persistă. Volumul servește interesul public pentru a afla cum arată formele iubirii, ne invită să redescoperim cuvintele de dragoste, farmecul scrisului de mână şi al corespondenţei, amintindu-ne că: “Cel ce cunoaşte  mai mult suferă mai mult”.

Fără îndoială, această formă de comunicare conține un mic paradox în măsura în care menține legătura dintre două persoane apropiate sentimental, dar și distanța ce nu o poate fi  suprimată, deși ar fi fost de dorit. Așa cum declară scriitorul  Éric-Emmanuel Schmitt: “Dragostea scapă logicii, căci nu aparţine nici raţiunii, nici dovezilor, nici adevărului: este o alegere personală”, dar tot acest autor oferă și-o concluzie pe măsură: “Dragostea trebuia să fie inventată, pentru a poetiza viața.”