Despre rețelele sociale. Și oamenii ce le devin captivi.
În zilele noastre, tematica identității unei persoane s-a transformat de la a fi ceva înnăscut, la a fi o sarcină pe care trebuie să o îndeplinești: trebuie să îți creezi propria comunitate. Însă comunitățile nu se creează: fie ești parte dintr-o comunitate, fie nu.
Ceea ce creează rețelele sociale este un substitut. Diferența dintre o comunitate și o rețea este că în timp ce tu aparții unei comunități, o rețea îți aparține. Și te determină să simți că ai controlul: dacă dorești, poți adăuga prieteni; și îi poți șterge dacă dorești. Ești cel care deține controlul asupra persoanelor importante cu care interacționezi. Drept urmare, oamenii se simt ceva mai bine. Pentru că singurătatea și abandonul sunt marile temeri în epoca noastră individualistă.
Însă este atât de ușor să adaugi sau să elimini prieteni pe internet încât oamenii eșuează învăța abilitățile sociale reale, cele de care este nevoie atunci când ieșim pe stradă, când mergem la locul de muncă și oriunde altundeva se găsesc o mulțime de oameni cu care suntem nevoiți să interacționăm.
Papa Francisc, care este un om mare, a dat primul sau interviu după ce a fost ales, lui Eugenio Scalfari, un jurnalist italian, care este un ateu auto-proclamat. A fost un semnal: un dialog real nu înseamnă să discuți cu oameni care cred aceleași lucruri ca și tine. Social media nu ne învață să dialogăm, pentru că este atât de ușor să se evite controversele…
Majoritatea oamenilor folosesc social media nu să se unească, nu să-și deschidă larg orizonturile, ci, dimpotrivă, să delimiteze o zonă de confort în care singurele sunete care se aud sunt ecourile propriei voci, iar singurele lucruri pe care le văd sunt reflecțiile chipului lor. Social media sunt foarte utile, oferă plăcere, dar sunt o capcană.
Zygmunt Bauman
(în cadrul unui interviu pentru El Pais)
