“La început a fost Cuvântul, (…) și Cuvântul s-a făcut trup…”
Cuvinte și imagini. Zilnic mă plimb printre ele. Sub diverse forme, scopul lor, până la urmă, fiind acela de a transmite ceva. De a-mi transmite ceva. De a lega înțelesuri.
Cuvântul sau imaginea? După unii, imaginea, însă răsfoind începuturile ele îmi pun în față Cuvântul. Dacă la început a fost Cuvântul, atunci, după logica mea, imaginea este chipul său. Imaginea fiind oglindă Cuvântului. Pentru că atunci când ochii trupului s-au deschis au văzut o imagine, s-a văzut pe el.
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Da, pentru că fiecare piesă din imaginea care o cuprinde îl conține. Mintea noastră nu face altceva decât să tranforme imaginea în cuvânt și invers, dând naștere de stări, emoții, de cuvinte.
Omul comunică indiferent de limbajul pe care alege să-l folosească, verbal sau nonverbal. Puterea acestora este dată de capacitatea și interesul fiecăruia de a pătrunde dincolo de imagine, dincolo de cuvinte. Indiferența nu face altceva decât să ucidă cuvântul, imaginea, pentru că ochii nu mai văd, urechile nu mai aud, se pierde sunetul, culoarea, mișcarea și îi leagă posibilitatea de a-și povesti sensul.
Fiecare trup este un cuvânt, iar așezați unii lângă alții suntem un întreg, suntem o poveste. Fiecare trup poartă cu el un mesaj, un mesaj pe care dacă ajunge să-l descopere, pe care dacă ajungem să-l descoperim ne poate deschide o ușă sau o fereastră către ceva. Dar nu este suficient să-l descoperi, să-l ai, precum e mai important să-l folosești în scopul pentru care ne-a fost oferit, pentru că el poate schimba multe în tine, îti poate lumina cărări necunoscute și poate naște o nouă viziune asupra vieții.
De noi depinde cum ne proiectăm în oglinda lumii, pentru că ceilalți ne văd așa cum ne proiectăm. Mulți dintre noi suntem deranjați și nu înțelegem de ce oamenii din jur ne percep într-un anumit fel, diferit de cum ne știm, dar, nu ne gândim nici măcar o clipă cât de deschiși sau închiși suntem față în față cu ei. De noi depinde câtă lumină sau întuneric împrăștiem în cel care ne primește cuvântul, în cel care ne privește. Cuvântul trebuie să rodească în jurul nostru, el nu trebuie ținut sau împrăștiat la voia întâmplării.
Noi cei de față suntem imaginea prezentului, iar fiecare copil care se naște construiește imaginea viitorului. Ei vin aducând Cuvântul care îi va ajuta să facă față și să schimbe imaginea rezultată din gândurile și acțiunile noastre, imagine care ne cuprinde și care lor le va fi început.
