Un sfat pentru tinerii scriitori venit din partea marelui Camil Petrescu.
Fragment din interviul pe care Camil Petrescu (22 aprilie 1894 – 14 mai 1957) i l-a acordat lui Eugen Jebeleanu (24 aprilie 1911 – 21 august 1991) în anul 1933, după apariția romanului Patul lui Procust.
– Este adevărat că scrii a doua oară romanul în corectură?
– Dragă prietene, există două moduri de a scrie un roman, două tehnici. Sunt unii literați care încep cu începutul, continuă cu mijlocul și – când au ajuns la capăt – pun “fine” și gata, au sfârșit romanul! Pe urmă îl predau direct şi cu beatitudine tipografiei. Să numim tehnica asta a tricotajului. Ştii cum se face un pulover? Odată lucrul început jos, urcă spre gât şi se încheie cu mâneca.
Dar mai e o tehnică, să zicem, a arhitectului, care înalţă mai întâi scheletul casei, pe urmă face împărţirile pe etaje şi abia către sfârşit se întoarce ca să plaseze duşumelele, sobele, clanţele şi celelalte. Aplicată în arhitectură, metoda tricotajului ar fi să începi cu parterul, să-l mobilezi, să-l decorezi, să-i pui parchet; pe urmă să construieşti etajul doi, etajul trei şi, apoi, terminând cu etajul şase, dacă ai isprăvit la ora cinci, la ora cinci şi douăzeci şi cinci casa e locuibilă în întregime. Mărturisesc, nu pot să folosesc această tehnică a tricotajului.
Camil Petrescu împreună cu Eugenia Marian (soția) și cei doi copii: Camil Petrescu Jr. și Octavian
Camil Petrescu Jr despre tatăl său:
“Mama era născută în 1927 și tata în 1894. El a fost orfan, iar familia care l-a crescut,… de mic copil a avut sentimentul unei alienări. A intrat în primul an de școală la Sava, la internat și de atunci nu a mai avut relații cu familia. Ceea ce este teribil pentru un copil, să nu-i poți spune nimănui mamă și tată. A fost un self made man, o persoană care a realizat totul singur. A trăit o copilărie de o duritate greu de închipuit. E foarte dur pentru un copil să nu știe cine este, de unde se trage. Asta probabil că l-a făcut să fie un om extrem de riguros. Altfel, era un șarmant, dacă erau tinere doamne în jur. Dar în relațiile cu copiii era strict și încerca să ne creeze pe noi prin ceea ce destinul nu l-a ajutat pe el. Am învățat să citim amândoi la doi ani jumate. Există pe undeva o poză a fratelui meu care era cu suzeta în gură citind ziarul. Fratele meu e mai mic cu trei ani.”
