100 de secunde video care ar trebui să vă pună pe gânduri.
Un profesor, o clasă de adolescenți și o discuție despre viață, tipare și percepții.
– Astăzi vreau să vorbim despre limbaj. Când un copil se naște surd, care este primul lucru pe care părinții săi îl aud în maternitate?
– “Copilul vostru a căzut testul auzului.”
– Exact. Un bebeluș are doar cinci ore de viață și deja se spune a eșuat la ceva?! Dar ce spuneți termenul “pierderea auzului”? La ce vă determină să vă gândiți?
– Auzul ca normă. A fi surd este “mai puțin”. Este “o lipsă”.
– Reprezentăm noi “mai puțin”? Credeți că a fi surd v-a luat ceva din viață sau v-a adus? Dacă s-ar inventa o pastilă care administrată în seara aceasta ar face ca mâine dimineață să vă treziți auzind, câți dintre voi ar lua această pastilă?
– …
– Niciunul… De ce?
– Pentru că a fi surd îți oferă posibilitatea să ai prieteni oriunde te-ai duce.
– Apartenența la comunitate.
– Și îți oferă un mijloc de a privi lumea în mod diferit față de toți ceilalți.
– Perspectivă.
– Copiii care aud nu știu cine sunt cu adevărat. Noi știm: noi suntem surzi – de când ne știm, întotdeauna și pentru totdeauna.
– Identitate.
– Oamenii care aud cred că au ceva în plus față de noi. Cred că viețile lor sunt mai bune, spre deosebire de noi, cei cărora ne atât de “greu”. Dar nu aș niciodată surzenia mea doar pentru a fi “în rândul lumii”. Niciodată.
– Așadar, nu despre pierderea auzului este vorba. Ci despre câștigarea surdității.
Notă: fragmentul video face parte dintr-un serial al postului de televiziune ABC. Însă nu veridicitatea întâmplării este importantă aici. Ci încercarea de a ne reevalua modul în care fiecare dintre noi se raportează la ceilalți.
