Gândurile unei mame care a participat la protestul din Atena.
De la sute și sute de kilometri distanță ne e ușor să credem că înțelegem. Și să ne credem superiori, începând să-i judecăm pe alții. Dar chiar suntem superiori? Chiar avem dreptul de a judeca? Protestul de luni, 29 iunie, din Atena a fost un protest împotriva măsurilor de austeritate impuse în afara unor negocieri reale și nu împotriva Europei. Cel puțin în cazul unora dintre participanți. Citiți rândurile care urmează și, poate, veți înțelege mai mult decât ceea ce se se prezintă – cu subiectivism și superficialitate – în mass-media.
Astăzi am protestat în favoarea rămânerii în Europa… Am mai fost la o altă demonstrație în trecut. Am protestat atunci pentru Macedonia este Grecia…
Datorez asta părinților mei. După cel de-al Doilea Război Mondial, au crescut în sărăcie. Au fost nevoiți să meargă pe jos zeci de kilometri pentru a ajunge la școală, au trebuit să muncească din greu în construcții stradale doar pentru a-și putea cumpăra un bilet de autobuz până la Atena, au studiat la Universitate așteptând pachetul de la părinți conținând brânză, pâine și câteva măsline…
Au muncit cu sârg, s-au împrumutat pentru a-și construi propria casă și micul lor autoturism… M-au crescut cu doar o jucărie primită cadou de fiecare Crăciun, au plătit toate impozitele ca funcționari publici, nu au mers niciodată la Bouzoukia (spectacol live de muzică greacă) și au jertfit tot ceea ce înseamna distracție pentru a da șansa copiilor lor să studieze în străinătate și să le cumpere o casă…
Acești părinți își vor încheia viata având mai puțin decât au avut la început… Și vor fi nevoiți să stea la coadă pentru un pachet de spaghete și hârtie igienică.
Astăzi am protestat și pentru mine… Pentru nesfârșitele ore de studiu și pentru orele suplimentare care nu mi-au fost plătite în toți acești ani (și nu mi-a păsat). Pentru meseria mea pe care am văzut-o înflorind și dând rezultate în toți acești ani și care este distrusă, într-o singură săptămână de Eurogroup. Pentru toate lucrurile pe care le-am făcut pentru a onora Grecia în străinătate, cu mândrie și cu demnitate: în proiectele în care sunt implicată sunt membru cu drepturi egale cu toți ceilalți colegi europeni. Și am făcut Grecia mândră de munca mea.
Am protestat din cauza calității muncii mele și am protest pentru faptul că am dovedit că grecii pot face minuni și nu sunt nici leneși, nici “elefanți”. Am protestat pentru viața pe care am construit-o în toți acești ani, pentru valorile mele, pentru aceste afurisite de chitanțe pe care le-am cerut peste tot… Am protestat pentru mândria mea grecească, am protestat pentru că eu nu sunt leneșă: am lucrat de două ori mai mult decât toți colegii mei europeni…
Mi-au spus că ar trebui să plătim ceea ce datorăm și mi-am cerut scuze pentru că aceste reforme nu au fost încă implementate… M-am săturat de scuze.
Am protestat pentru că mi-e teamă! Da mi-e teamă… Eu sunt un realistă… Și văd dincolo de mândria mea națională și Kolokotronis și ceilalți eroi din cuvintele grecești… Am protestat pentru că, recent, m-am trezit cerându-mi scuze pentru că sunt destul de norocoasă pentru a avea un loc de muncă. Mi-am cerut scuze pentru că aparțin clasei de mijloc și că acum eu sunt omul rău, trădătorul, prietenul germanilor… Chiar dacă eu sunt unul dintre acei oameni care fac posibil ca piața să continue să funcționeze cu scopul ca alte persoane să își poată primi salariul și pensia…
Am protestat pentru că simt că mi-e rușine să spun că voi merge în vacanță în această vară, deși merit această vacanță și am muncit pentru a avea dreptul la ea… Am protestat pentru că, deși și salariul meu a fost și el micșorat și dau jumătate din el pe impozite, astăzi lucrez în sectorul privat, dar mâine nu se știe…
Am protestat pentru că oamenii suferă de foame în Venezuela și Cuba, iar acest lucru nu este nici o minciună și nici o exagerare: am prieteni care au văzut acest lucru cu proprii ochi… Am protesta pentru că acestă situație ne pândește de după următorul colț. Am protestat pentru toți acei oameni care au pierdut tot deja: nu vreau să-i văd pierzându-și și ultimul lucru care le-a mai rămas: speranța… Pentru că, după aceasta, nimeni nu va mai rămâne cu nimic… Nimeni!
Am protestat pentru că sunt optimistă și cred că, dacă vom rămâne în Europa, cu măsurile economice dure, dar eficiente și foarte bine negociate, mai există încă speranță… Am puterea de munci mai mult (dacă poate există și mai mult în cazul meu) pentru a reconstrui / reporni Grecia din cenușă, din nou.
În cele din urmă am protestat pentru ea… Ea are cinci ani și este regina mea. Ceea ce nu am avut eu fiind copil, ea are acum. După 5 ani de tratament de fertilitate și mii de euro cheltuiți, ea a venit pentru a da un sens vieții mele. Iar eu nu vreau ca ea să-și sacrifice nimic. Nimic!
Am protestat pentru ea, cea care mă vede supărată și nu știe de ce sunt supărată. Am protestat pentru că nu vreau să plâng pe perna ei, atunci când ea doarme. Nu vreau să văd rafturile goale în supermarket și cozile de la stațiile de benzină. Nu vreau ca ea să fie săraca, la fel ca bunica ei …
Astăzi am protestat și sunt foarte furioasă!!!
Meropi Papadopoulou
