Cenaclul

Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist, prin venele durerii mai trece-un pic de miere, am să te reconstitui, atît cît mai exist, din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere. Ți-am răcorit 

Se spune că... pentru ca să atingi cerul cu mâna, trebuie să ai picioarele bine înfipte în pământ, și degetele ca niște petale, îndreptate către stele. Se spune că... pentru ca să asculți marea, trebuie 

Traiesc incet caci dorul nu ma lasa Si simt singuratatea, e gri si e tacere. Frumosul nu mai bate la poarta casei mele, Ma lasa pustiita, eu fara tine nu-s "acasa". Cuprinde-ma in brate,mi-e dor 

Ti-as spune : Opreste-te! Mai da-mi putin din tine, din timpul care ti-a mai ramas. Opreste-te din cautarile tale niciodata la fel. Odihneste-te o vreme pe tamplele mele pana cand vei uita si fa-te totuna 

Rasuna strasnic orice întrebare: Cum poate sa priveasca-n zare? Cum poate zambet sa mai nasca? Cu chip senin, expresie fireasca. Credeam ca-s totul si-ntro-zi, Candva, noi ne vom contopi. Credeam ca simti ceva curat, De 

Genunchii mi s-au vindecat de tine ca de o boală Care-ţi lasă cearcăne în inimă Şi-n buzunarul drept noi avem gust de fân Aşa începe capitolul scris în venele mele fierbinţi De când nu mai 

Suspin pentru tine frumoasa mea țară, Suspin cu suspine de dor și alean Căci tot ce-am primit din străbuni stă să piară Și mușcă din tine străinul viclean. Iubita mea Dacie, poală maternă, Iubiții mei 

tu mă visezi dar eu... eu nu exist (o mută avalanșă mă cuprinde un pic mai am și-n aerul cubist pământ de stele pe nisip voi vinde voi vinde toată-această veșnicie așa cum e nu-mi 

Cand soarele nu mai apune, Momente calde, vremuri bune, De-un gand apropiati mereu, Noi impreuna, tu si eu. Cand soarele nu mai apune, In linistea ce se asterne, Zambind mereu ca-n prima zi, Noi impreuna, 

Să te ‘nfășor cu dulcele nesaț al mâinilor cuprins de dor? Sau să te-ncânt cu al meu amor de poezie în cald veșmânt, și dintr-un nerostit cuvânt cu nesecată bucurie să-mi iau avânt, iubindu-te cum 

Fug secunde, trece viața, Zboară un an și-mbătrânim, Ne trezim cu-n prag în față Clipa când ne despărțim. Despărțirea de părinți, Cruntă tragedia noastră, Azi ne spun să fim cuminți Mâine ies discret din viață. 

Uiți mereu cine eşti. Cred că ar fi timpul să începi să investeşti în caracter, minte, trup şi suflet. Dar cum să faci asta? Când? Şi m-agăț de o linie aparentă ca orizontul Acut ca 

Se-aprinde noaptea-n depărtare peste orașul obosit, Luminile iscate-n zare ard orizontul infinit Lăsând in urmă curcubee fără de forma si culoare, Un blând parfum de azalee pătrunde negrele hotare... Prin fumul dens de la țigară