Cenaclul

Genunchii mi s-au vindecat de tine ca de o boală Care-ţi lasă cearcăne în inimă Şi-n buzunarul drept noi avem gust de fân Aşa începe capitolul scris în venele mele fierbinţi De când nu mai 

Suspin pentru tine frumoasa mea țară, Suspin cu suspine de dor și alean Căci tot ce-am primit din străbuni stă să piară Și mușcă din tine străinul viclean. Iubita mea Dacie, poală maternă, Iubiții mei 

tu mă visezi dar eu... eu nu exist (o mută avalanșă mă cuprinde un pic mai am și-n aerul cubist pământ de stele pe nisip voi vinde voi vinde toată-această veșnicie așa cum e nu-mi 

Cand soarele nu mai apune, Momente calde, vremuri bune, De-un gand apropiati mereu, Noi impreuna, tu si eu. Cand soarele nu mai apune, In linistea ce se asterne, Zambind mereu ca-n prima zi, Noi impreuna, 

Să te ‘nfășor cu dulcele nesaț al mâinilor cuprins de dor? Sau să te-ncânt cu al meu amor de poezie în cald veșmânt, și dintr-un nerostit cuvânt cu nesecată bucurie să-mi iau avânt, iubindu-te cum 

Fug secunde, trece viața, Zboară un an și-mbătrânim, Ne trezim cu-n prag în față Clipa când ne despărțim. Despărțirea de părinți, Cruntă tragedia noastră, Azi ne spun să fim cuminți Mâine ies discret din viață. 

Uiți mereu cine eşti. Cred că ar fi timpul să începi să investeşti în caracter, minte, trup şi suflet. Dar cum să faci asta? Când? Şi m-agăț de o linie aparentă ca orizontul Acut ca 

Se-aprinde noaptea-n depărtare peste orașul obosit, Luminile iscate-n zare ard orizontul infinit Lăsând in urmă curcubee fără de forma si culoare, Un blând parfum de azalee pătrunde negrele hotare... Prin fumul dens de la țigară 

nu spune adio acum, când cerul este plâns de-atatea stele și toate te asteaptă doar pe tine și toate te-ar umbri fără de sens cu taina lor. nu spune adio acum, când pielea mea e 

– Noi două trupuri albe topite-n călimara Destinului ambiguu am ridicat povara Acestei lumi corupte de demoni şi iluzii, Am răsturnat guverne şi-am răspândit confuzii, Dar unul pentru altul am fost dovada vie Că nu 

nemuritoare culori, fierbinţi valuri de nelinişti revarsă cu tandreţe peste inima mea, vorbele fară noimă nu i le mai pot înţelege, dar atingerea, da! vine încet, ca un ecou născut în ruine, în alt foc 

Lasă-mă să-ți văd ochii Sunt ca stelele în toiul nopții Cu tine ce se întâmplă e magie Adevărate reacții ce nasc chimie. Lasă-mă să-ți ating buzele Sunt ca pentru pictor, muzele Mă îmbie la ceva 

Ne supărăm unii pe alţii, Cuibăriţi fiecare în dreptatea lui, Supărarea creşte între două ziduri, Tencuite de orgolii fumurii. Mulţumindu-i uitării, călcăm pe drum separaţi. Ne-am fost dragi o vreme, Am împărţit de-ale fericirii, Acum 

Ma strange caldura, Fire de par crocante in vant Buze uscate, insetate Vor inmuiate in apa...rece. Ochii ma zgarie Nu pot sa clipesc Respir incet, Transpir cristalin Pasesc pe trotuarul topit Imi intind bronzul pe