Dacă aţi văzut filmul “Moarte la Venezia” de Luchino Visconti, atunci cu siguranţă v-a rămas în suflet muzica ce a ilustrat această peliculă de referinţă.
Este vorba despre Adagietto-ul de Gustav Mahler, piesă ce constituie de fapt partea a IV-a a Simfoniei a V-a pe care Mahler a creat-o între 1901 şi 1902. Totuşi Adagietto-ul poate fi considerat chiar o lucrare de sine stătătoare, mai ales dacă ţinem cont că adesea se cântă singur.
Chiar şi fără să ne documentăm, lirismul acestei piese ne duce cu gândul la sentimentele ce trebuie că s-au aflat la baza ei: da, este vorba despre iubire, această fericire şi acest blestem pentru om. Sub imperiul laturii faste a iubirii, Mahler a compus Adagietto-ul pentru Alma Schindler, iubita lui care avea să îi devină soţie la scurt timp. Pătruns de dragoste pentru aleasa lui, Mahler a însoţit partitura de următoarea dedicaţie: “Cât de mult te iubesc, o, soarele meu, nu pot să îţi spun. Numai în dor găsesc expresia iubirii mele”.
Rezonanţele profunde ale Adagietto-ului explorează deliciile nenumărate pe care iubirea le rezervă celor îndrăgostiţi. Linia melodică urcă şi coboară cu lentoare, evocând armonia ce leagă la început două fiinţe umane ale căror trăiri rimează. Totul este perfect, totul este armonie. Nimic nu pare să tulbure cosmosul pe care şi l-au creat cei doi. Totuşi piesa este străbătută pe alocuri de vagi unde melancolice care pot prevesti un final nefericit. La urma urmei – Romeo şi Julieta, Héloïse şi Abélard, Anna Karenina şi Wronsky – niciunul nu a trăit iubirea perfectă, împlinită, fără cusur, oricât de senin părea să le fie drumul unul alături de celălalt la început. Să fi presimţit şi Mahler acest lucru? Nu putem şti, cert este că mariajul lui cu Alma nu a fost pe deplin fericit.
După moartea uneia dintre cele două fiice ale lor, Alma se retrage la un sanatoriu unde îl cunoaşte pe tânărul arhitect Walter Gropius. Aflată departe de casă şi de autoritatea lui Mahler, care nu o lăsa să compună, înfrânându-i pornirile artistice, Alma se îndrăgosteşte de Gropius şi cei doi încep o idilă. În faţa acestei întâmplări de care nu are cum să nu afle, Mahler încearcă să îndrepte ceea ce fusese stricat, dar în fapt nu reuşeşte niciodată. Chiar dacă Alma revine la el, iar căsnicia lor continuă, lucrurile nu mai sunt ca la început. Iubirea lui şi a Almăi nu a cunoscut împlinirea netulburată de nefericire. Mahler a murit în 1911, iar la un timp după ce a rămas văduvă, Alma l-a întâlnit din nou pe Walter Gropius cu care s-a şi căsătorit.
Iubirea nu e perfectă, după cum a trebuie să fi simţit Mahler. Perfect este însă Adagietto-ul pe care l-a scris pentru Alma şi care a rămas ca o fotografie a dragostei lor timpurii, când nimic nu le ameninţa fericirea.
Dacă doriţi să ascultaţi Adagietto-ul de Gustav Mahler, o puteţi face asistând la concertul “Royal Modern” pe care Camerata Regală îl susţine în 30 iunie la Ateneul Român în încheierea seriei “Royal Sound”. Evenimentele regrupate sub acest generic au constituit o călătorie de-a lungul principalelor curente ale istoriei muzicii avându-i drept călăuze pe câţiva dintre cei mai apreciaţi solişti români şi străini: Cezar Florin Ouatu, Irina Iordăchescu, Roberto Plano, Alexandru Tomescu, Eduard Kunz, Rebekka Hartmann şi Ion Bogdan Ştefănescu. La concertul de final al seriei veţi mai asculta pe lângă Adagietto-ul de Mahler, poemul “O noapte transfigurată” de Arnold Schönberg şi Concertul pentru pian, trompetă şi orchestră de Dmitri Şostakovici; invitaţii Cameratei Regale pentru acest concert sunt pianistul Andrei Licareţ şi trompetistul Flavius Petrescu. Dirijor – Nicolae Moldoveanu.
Biletele la concertul “Royal Modern” sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Inmedio.
