Trăiesc iubirea anilor plecați cu tine,
Cu greu respir, abia mai pot pași,
Căci arde, cu atâta vrajba, in mine
Si teama mi-e ca mâine n-oi mai fi.
Nu vreau decât sa îți transmit prin lume
Ca viața n-am avut de cand te-ai dus,
Si asemeni unui strainic făr’de nume,
Te-am căutat între zorit si apus.
Ai fost speranța zilelor rămase,
Precum o drupa, ma hraneam cu tine,
Si adesea, prin scăpări întunecoase
Te regăseam pe perna, langa mine.
Te-am prețuit in zi de sărbătoare,
Te prețuiesc si azi, pe unde ești,
Păstrând pe buze năzuințe vane
Dintr-un amurg in care m-adâncești.
Si azi, si mâine, cât e veac ceresc
Nimic nu o sa imi spele din păcate,
C-am învățat târziu sa te iubesc
Si-ai învățat târziu sa-mi fii aproape.
