Am învățat că viața este prin definiție un larg șir de învățăminte pe care ești obligat să le acumulezi și să ți le asumi. Dacă te încăpățânezi să nu o faci, înseamnă că ai comis o crimă; deoarece ai respirat fără drept o mare cantitate de aer care i-ar fi revenit unuia cu dorința de a TRĂI. Iar aceluia i s-a refuzat dreptul de a se naște doar pentru ca tu să inspiri inutil și să expiri toxic.
Am învățat că răbdarea nu e doar o virtute; e condiția supremă pentru supraviețuire. Dacă pe lângă răbdare mai ai și câțiva neuroni sănătoși, poți duce supraviețuirea la rang de viață.
Am învățat că în prezent ignoranții și proștii au aproape întotdeauna câștig de cauză. Pentru simplul motiv că sunt mulți. Mult mai mulți decât prevede legea. Da, da, aia nescrisă, a bunului-simț.
Am învățat că iubirea – în toate formele ei – este motivul pentru care ne-am născut, pentru care am devenit oameni și respirăm aici, pe acest Pământ, nu pe altul. Am fost dotați cu toate uneltele necesare pentru a cultiva toate emoțiile, pentru ca în final să o putem alege pe cea mai utilă. Când omenirea cu a ei conștiință colectivă va înțelege că Iubirea este singurul Dumnezeu – și nu un moșuleț cu barbă care șade pe-un colț de nor, nici bisericile în care se strâng pentru o partidă de bârfă – atunci chiar am putea vorbi de viață veșnică. – Pură Utopie -.
Am învățat că tristețea este în prezent cea mai puternică emoție și guvernează cu abilitate acest secol. Paradoxal, dacă ne gândim la faptul că suntem (sau așa ne place să credem) permanent în căutarea fericirii. Suntem impotenți în a seta mintea să-și amintească momentele de bucurie și să uite mai curând pe cele de tristețe. Într-un masochism sufletesc facem exact pe dos.
Am învățat că în ciuda ipocriziei cu care se promovează egalitatea între oameni, nu suntem egali și nici nu trebuie să fim. Cred că adevărata provocare a omenirii este aceea de a accepta diferențele dintre oameni drept normalitate și de a reuși să nu le exploateze în detrimentul individului.
Am învățat că cel mai mare dar pe care-l putem oferi umanității este bunătatea. Puterea exemplului este încă foarte mare și pe cât poate fi de utilă, pe atât poate deveni distructivă. Am învățat astfel că viața unui om simplu este la fel de importantă ca aceea a unui președinte de țară deoarece, deși cu o floare nu se face primăvară, e necesară o scânteie cât de mică pentru a aprinde focul fără de care omenirea n-ar supraviețui.