Omul recent

“Omul recent este omul care, oricât timp ar trece peste el și oricâtă vreme l-ar șlefui, tot rudimentar rămâne.”

“Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniți, cei mai prosperi, cei mai liberi (sub raportul deplasării în spațiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. În același timp, sunt oamenii cei mai slabi de înger, cei mai dependenți de confort și de consum, cei mai aserviți bunului plac al liberului arbitru, cei mai puțin autonomi în judecățile lor, cei mai gregari (față de Stat), pe care i-a cunoscut vreodată umanitatea. Întotdeauna s-a spus despre ei că sunt noi, ca sunt înnoiți. Cântăriți, sunt însă prea lejeri. Evaluați, sunt de tot greoi. (…)Oamenii pe care îi produce într-un ritm industrial modernitatea, care și-a ieșit din propria ne-măsură, nu sunt cu adevărat nici noi, nici înnoiți: sunt, asemeni conservelor cu data de expirare pe etichetă, doar recenți…

Omul recent este omul care, oricât timp ar trece peste el și oricâtă vreme l-ar șlefui, tot rudimentar rămâne. Pentru că acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existența vreunui suflet, nici al lui și nici al lumii, el nu mai are resursele de a întemeia nici tradiții și nici măcar datini. (…)De ce? Pentru că și-a pierdut prezența. Omul recent este omul care, dorind să se sature de toate fenomenele lumii (…)s-a trezit într-o bună zi că nu mai este decât un epifenomen al curgerii, scurgerii și prelingerii lor. Este momentul când Gregor Samsa, după o noapte agitată de vise neliniștite, se trezește dimineața metamorfozat într-un uriaș gândac. Pe noi, oare, cum ne va gasi dimineața?”

Horia-Roman Patapievici (n. 18 martie 1957),
Omul recent

Omul-recent

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. Alexandru

    Un mediu dificil, un timp greu poate forma un om ce încearcă să schimbe în mai bine ceia ce vede în jurul lui, poate și dacă familia îl ocrotește și îl învață ce înseamnă să ai succes. Un mediu plin de confort și de oportunități scade interesul si nevoia de inovație și inclusiv motivația de a deveni mai bun sau mai eficient. Când încercam să găsim răspunsul la o provocare, la o problemă, mintea devine agitată, un aparent disconfort se poate simți, te trec poate transpirații reci sau creierul încearcă să compare diverse alte lucruri cu ce ai de rezolvat și ar trebui să depui efort să rămâi concentrat, ori din potrivă să dai un pas înapoi să privești în ansamblu. Tot acest efort nu își are rostul când ești în starea de confort, când ești deja mulțumit de ce ai și simți că nimic nu îți merită efortul, atenția, sau timpul. Daca vrei performanta asadar trebuie sa iesi din propria stare de confort si sa faci un pas in zona gri a incertitudinilor, unde nu stii exact daca terenul pe care pasesti iti poate sustine greutatea, trebuie sa risti, sa investesti, sa inveti din multele greseli si sa te bucuri de fiecare reusita. Cineva zicea ca radacinile sunt amare, drumul e lung si scortos dar fructele sunt dulci 😀

Adaugă comentariu