Nici măcar dragostea nu mai are răbdare cu oamenii…
Am ajuns în acel punct în care nu se știe ce trebuie apreciat: gândirea “open mind” sau gândirea conservatoare. Extremele sunt puțin agreate de tineri, calea de mijloc reprezentând-o pe cea majoritara, fiind cea acceptata drept “one size fits all”.
Este un moment dificil pentru generațiile în dezvoltare, când fiecare urmează să culeagă apreciere în mediul social aferent. Desigur, greșelile se asumă și se învață. Experiența își va marca teritoriul, însă impasul în care se regăsesc spiritele tinere în clipa actuală este accentuat de dihotomia acestei gândiri bulversante, considerată alterată.
Gândirea deschisă îmbie la o evoluție a relațiilor destul de neobișnuită pentru ceea ce înseamnă trecutul părinților noștri. Ea presupune o îndepărtare față de principiile impuse de familie și găsirea de soluții mulțumitoare pentru inimile rebele. Sunt subliniate plăcerile, conversațiile fugitive, voia sorții și sunt uitate ideile marilor poeme de dragoste.
Gândirea tradiționalistă aspiră la supremația respectului de sine ca parte integrantă a cadrului social, la întâietatea acestuia față de propriile dorințe. Și-a început declinul odată cu tehnologiile care, aducându-ne “comunicarea la îndemână”, au ucis mijloacele de a comunica mai puțin “simplu”, dar cu mai multe așteptări…
Gesturile care odinioară dezvăluiau dragostea de au devenit, treptat, motiv de a (te) lăuda sentimentul, de a-l expune sub lumina ochilor străini. S-a uitat cu desăvârșire faptul că totul este destinat sufletului și doar lui, celui potrivit.
Vremea scrisorilor și a florilor presate, a clasoarelor și a colecțiilor de fluturi de munte mai exista doar în gândul ce le readuce. Trist, ca oricare lucru ce este pierdut, însă acceptarea și integrarea în noul sistem de valori pare a fi unica soluție a momentului.
