Despre internet si alte pacate

Câteva gânduri împărtăsite de Neagu Djuvara.

Despre Internet și celebritate

“Mi-e frică de laude! Fiindcă, uitându-mă în istorie, descopăr că, pe măsură ce eşti mai lăudat când trăieşti, cu atât eşti mai uitat după moarte. Aş fi preferat să am soarta lui Van Gogh, căruia nu i s-a cumpărat aproape niciun tablou cât a trăit şi acum e unul dintre cei mai bine vânduţi pictori din lume.(râde) Am avut odată o discuţie interesantă cu Andrei Pleşu şi e musai să mă întorc la ea. Îmi spunea: “Ce-ţi pasă să fii cunoscut după moarte, fiindcă n-o să ştii!”. Atunci n-am avut replică. O am acum, pornind de la parabola cu bogatul nemilos şi sărmanul Lazăr, din Evanghelia după Luca: dacă, în urmă cu două mii de ani, se puteau face corespondenţe între Iad, Rai şi Pământ, vă închipuiţi că acum, cu Internet-ul, sigur o să ştiu după moarte dacă mai sunt citit sau nu! (râde)”

Despre ironia vieții și posteritate

“Să vă spun nu o anecdotă, ci un adevăr istoric. La mijlocul veacului al XIX-lea fiinţa un pictor de talent pe care-l chema Eugène Fromentin, elev de-al lui Delacroix. El se voia un mare pictor, însă a fost doar unul bun. În schimb, la maturitate, a scris ce avea pe suflet, un roman despre prima lui mare dragoste, intitulat “Dominique”. “Dominique” e considerat de criticii literari ca unul dintre cele mai bune romane intimiste din literatura franceză. Aşa că şi eu, care am o paletă destul de largă de scrieri, stau şi mă gândesc: te pomeneşti că peste o sută de ani n-o să se mai citească decât “Amintiri şi poveşti mai deocheate“…”

Despre români, România și viitor

“O să crească proporţia ţiganilor. Apoi, vin turci foarte mulţi. Şi vor veni chinezi! O ţară care are un miliard şi trei sute de milioane de locui­tori e musai să invadeze tot restul continentelor. Curând, China se va revărsa peste noi! În orice caz, eu, la 96 de ani, n-am să mai văd mai rău! (Râde) Dar nu vreau să spun “După mine, potopul!”, chiar dacă îl prevăd. Să ştiţi că proverbul “Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea” era adevărat statistic în Ţările Române. În urmă cu 40 de ani, românii din Statele Unite ale Americii erau cei mai puţin numeroşi dintre emigranţi, în jur de 120.000. Când m-am uitat care e originea lor, toţi proveneau din fosta Austro-Ungarie. Aşadar, românul sărac din Muntenia şi Moldova, cu toate că nivelului de trai era foarte jos, nu emigra. Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta. Astăzi, dintre intelectualii tineri care prind o bursă Fullbright, nu se mai întorc în România decât 1%. E o tragedie. Nu putem să ieşim din bârlog dacă această fugă a creierelor continuă.”

Fragmente dintr-un excelent interviu publicat în cotidianul Adevărul. Interviu pe care vă recomand să-l citiți, integral, aici.