Oare am uitat să iubim cu intensitate sau doar am uitat cum să ne arătăm adevăratele emoții?
Fotografia este realizată în Londra anului 1935, în gara Feltham, în momentul în care soldații britanici plecau pe frontul din Egipt. Nimic regizat. Și, evident, nimeni care să se gîndească la faptul că “imaginea lor” va fi văzută și de alții. Oare astăzi, omniprezentul gând că imaginile noastre sunt un bun al comunității (fie că noi suntem cei care alegem să le “împărtășim” comunităților virtuale de pe facebook sau twitter, fie că o fac alții în locul nostru – și nu neapărat cu știrea noastră) ne determină să pozăm mai mult și să simțim mai puțin? În loc de răspuns, vă invit să priviți și alte câteva fotografii.
Londra, 1940: un sărut la întoarcerea iubitului acasă.
Seattle, 1948: pe scara autobuzului, un sărut care ne spune o întreagă poveste.
Londra, 1940: un soldat britanic își ia rămas bun de la iubita lui.
(via)
Intotdeauna cred ca vom avea tendinta de a idealiza trecutul… Situatiile in care se regasesc cei din fotografiile prezentate aici sunt cu adevarat extreme, desigur ca emotiile resimtite si taria sentimentelor vor fi altele cand stii ca poate nu vei revedea niciodata persoana iubita. Asta nu inseamna ca iubim mai putin acum.
Nu cred ca am uitat nici sa iubim din tot sufletul, nici sa o aratam. Pur si simplu situatiile in care barbatii nostri merg cu buna stiinta spre moarte sunt mult mai rare. Acele femei petreceau, poate, ultimele clipe cu cei pe care ii iubeau, nu stiau daca se vor mai intoarce vreodata acasa. Era absolut firesc ca atat ele, cat si ei, sa fie plin de emotie, tematori, si sa vrea sa-si arate pentru ultima data iubirea. Asta se mai traieste si astazi, le putem intreba pe toate femeile ale caror iubiti sau soti sunt plecati la razboi in oricare colt al lumii. E mai putin impresionant, pentru ca ei n-au plecat cu sutele de mii si n-au umplut trenuri, dar si ei au lasat pe cineva iubit acasa, si pe ei i-a sarutat cu patima o femeie, inainte sa plece.
Ca manifestre exterioara poate ca iubirea a suferit ceva mutatii , dar asta doar in modul nostru de a-i judeca pe altii. Cand vine vorba de noi suntem gata sa bagam mana in foc , ca nimic nu s-a schimbat si inima noastra stie sa dea si sa primeasaca spiritul care anima viata, numit iubire, la fel de puternic precum il gasim in toata istoria marilor iubiri.
da,s-a cam schimbat.inainte puteam iubi cu o privire ,cu o atingere, cu o mare de trairi’;,acum se confunda tot mai mult iubirea cu dorinta
Cred ca este bine sa distingem: nu intotdeauna sarutarile vizibile si fierbinti ascund neaparat mari iubiri. Cum exista taceri profunde, exista si iubiri nespuse, dar traite extrem de intens. Deseori, “exprimarea” micsoreaza intensitatea simtamintelor in timp ce “tacerile” o interiorizeaza si prin asta o accentueaza.