Nu renunta niciodata. Dar niciodata!

15 motive pentru a continua să faci ceea ce iubești, indiferent de ceea ce spun cei din jurul tău.

1. Winston Churchill a rămas repetent în clasa a şasea și a pierdut toate competițiile electorale pentru funcții publice până când, la vârsta de 62 de ani, a devenit prim-ministru. Mai târziu, avea să scrie: “Nu renunța niciodată. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată – în nimic, mare sau mic, măreț sau neînsemnat. Nu renunța niciodată cu excepţia cazurilor în care o faci pe considerente de onoare sau de bun simţ Niciodată, niciodată, niciodată – nu renunța niciodată.”

2. Thomas Edison era considerat de către profesorii săi “prea prost pentru a învăța ceva”. A fost concediat de la primele două locuri de muncă pentru ca era “neproductiv”. Ca inventator, a avut 1.000 de încercări nereuşite până să inventeze becul. Când un reporter l-a întrebat “Cum v-aţi simţit eșuând de 1.000 de ori?”, Edison a răspuns: “Nu am eșuat de 1000 de ori, ci becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi”.

3. Albert Einstein nu a vorbit până la vârsta 4 ani şi nu a citit până la 7 ani. Părinţii au crezut era debil mintal, iar unul dintre profesori l-a descris ca fiind “lent la minte, pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti”. A fost exmatriculat din şcoală şi i-a fost refuzată admiterea la Scoala Politehnică din Zurich.

4. Louis Pasteur a fost un elev mediocru, iar la lucrarea de licenţă s-a clasat pe locul al cincisprezecelea din 22 de studenți la chimie.

5. Henry Ford a dat faliment de cinci ori înainte de a reuşi cu Uzinele Ford.

6. Walt Disney a fost concediat de către un editor de ziar deoarece era “lipsit de imaginaţie şi de idei bune”. A dar faliment de mai multe ori înainte de a construi Disneyland.

7. Fred Astaire a fost catalogat astfel de către directorul MGM în fața căruia, în 1933, a dat primul test: “Nu poate juca. Nu poate cânta. Uşor chel. Poate dansa puțin”. Mai târziu, avea să spună: “Cu cât urci mai sus în carieră, cu atât îți sunt permise mai multe greșeli. Iar odată ajuns în vârf, dacă faci suficiente greșeli, acesta este considerat a fi stilul tău”.

8. Sidney Poitier a fost “răsplătit” astfel de către directorul de casting după prima sa audiție: “De ce nu te oprești din a face oamenii să își piardă timpul și nu te duci să te faci spălător de vase sau ceva?”. A fost momentul în care, îşi aminteşte Poitier, a decis să își dedice viaţa actoriei.

9. Charlie Chaplin a fost iniţial respins de către şefii de la Hollywood pentru că pantomima sa a fost considerată “un nonsens”.

10. Beethoven mânuia penibil vioara, iar profesorul său a spus despre el că “nu există nicio speranţă să devină compozitor”.

11. Van Gogh a vândut doar o singură pictură în timpul vieţii sale. Şi chiar și aceasta surorii unuia dintre prietenii săi. Acest lucru nu l-a oprit să continue să picteze peste 800 de lucrări.

12. Rodin era considerat cel mai slab elev din școală, iar tatăl său s-a exprimat tranșant: “Am un idiot drept fiu”. A fost respins de trei ori la admitere la Ecole des Beaux-Arts.

13. Stravinsky a fost a izgonit din Paris de către critici și de către publicul furios după premiera operei “Încoronarea primăverii”.

14. Jack London a primit şase sute de respingeri din partea editorilor înainte de a vinde prima sa poveste.

15. Jerry Seinfeld “a înghețat” pe scena clubului în care a avut loc prima sa reprezentație și nu a fost capabil să scoată vreun cuvânt. Batjocorit de public, a revenit noaptea următoare şi și-a terminat numărul în aplauze frenetice.

“Dacă renunți, totul este pierdut”

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

11 comentarii

  1. L. GOLOGAN

    Ne fascineaza precocitatea, nu stim nimic despre evolutie si nu o consideram; uitam ca la precocitate e necesara macar constanta, iar un om cazut e scos din fisiere; nu stim sa incurajam si nu privim bine postcocitatea; suntem niste imbesili ai impresiei, niste magari cu umeri incarcati de snobism, niste lichele imbracati in aerul timpiziu al neputintei noatre devastatoare.

    1. Comentariul tau merita un intreg articol, se sine statator. Cel putin un articol!

  2. Alte timpuri, domnule! Acum timpul nu mai are rabdare ;vine altul la rand!

    1. acidor

      Nu sunt de acord cu asta. Cred ca acum nu este incurajata rabdarea, este ca si cum totul a fost spus si trebuie sa consumam ceea ce avem. Din fericire exista un curent – nu il simtiti? – din partea tinerilor care incearca sa ne invete cum sa folosim “rapiditatea” timpului si a timpurilor.
      Retin cei 1000 de pasi catre un bec, este covarsitor!

      1. Gigi Duma

        Sunt foarte interesante cele 15 motive care intradevar te motiveaza sa fi consecvent si perseverent, atunci cand faci ceva cu placere si pasiune.
        Evolutia omenirii nu ar fi fost posibila fara ca marii inventatori si marile genii sa nu aiba pasiune si o infinita rabdare pentru tot ce au inventat,asa cum reiese din exemplul cu cei 1000 de pasi de munca titanica a lui Edison ,care in final au avut magnificul rezultat a inventarii becului electric.
        Gigi Duma

  3. Din fiecare articol pot invata ceva nou indiferent de varsta . Astept cu placere noi articole din diferite domenii. DOMNITA

  4. gramatic elena georgeta

    Foarte interesant si real in acelasi timp!

  5. bobo

    cata suferinta s-a ascuns in spatele acestor realizari!!!

    1. Otilia

      Dar câtă satisfacție…Infinită!

  6. Constantin

    Sunt impresionat de faptul ca cei care au ajuns genii pe aceasta lume au pornit cu un ,,handicap”, iar prin perseverenta si-au desavarsit ,,menirea”. Este modelul pe care trebuie sa-l avem in aceasta viata fiecare din noi si cred ca avandu-l in atentie putem realiza lucruri pozitive. Nu stiu cum sau de ce, dar acest lucru ma calauzeste decand ma stiu si inca vreau sa realizez ceva frumos in aceasta lume. Sper ca scopul meu sa se indeplineasca!

  7. Ana Miricescu

    Nu ma poate lasa indiferenta acest articol, precum si comentarile inteligente sustinute. Perseverenta, a fost o permanenta in viata mea de aproape 69 ani, dar in anumite planuri, si cel mai reusit a fost in cresterea si educarea celor trei copii impliniti in plan profesional, dar, nu s-au imbogatit din asta. Ei, n-am renuntat de a visa, dar, nu stiu de ce, am sentimentul ca dupa colt ma asteapta ceva, ca ar trebui doar sa intind mana, concret nu stiu ce. Si totusi, cu cat inaintezi in varsta si n-ai scos nici un “produs “, se strecoara dezamagirea, care-i devastatoare, te aduce mai aproape de realitate, ca, esti lipsita de mijloacele de natura a potentialului intelectual,fie, de natura materiala. Am purces la invatarea limbii franceze, cu atat mai mult ca erau asteptari din partea copiilor, care profeseaza in strainatate, n-am reusit decat= sa nu mor de foame== ma descurc, dar nu sunt multumita de mine. Pentru a ma aduce cu picioarele pe pamant, imi spun : “n-am motivatie indeajuns sa-mi genereze determinarea.
    Mai nou, am inceput cu engleza, pe care o continui cu interes, dar ma intreb, “oare nu cumva elementul de noutate ma tine pe val ?” Vom trai si vom vedea; Zile bune s-aveti !

Adaugă comentariu