Cărțile sunt ca și oamenii. Cu diferența că, unora dintre ele, le este sortit să dăinuie mai mult.
Și cu atât mai mult ar trebui respectate. Chiar și atunci – sau, mai ales atunci – când scriem despre ele. Iată, în continuare, șapte sfaturi oferite de către John Updike. Sfaturi care ar trebui să fie urmate de către toți aceia care, din pasiune sau nu, scriu despre cărți.
“1. Încercaţi să înţelegeţi ceea ce autorul a dorit să facă şi nu-l învinuiți pentru ceea ce nici măcar nu și-a propus să facă.
2. Nu vă zgârciți să oferiți citate; oferiți cel puţin un pasaj extins astfel încât cititorul recenziei să-și poată forma propria impresie despre carte, să poată să-i simtă “gustul”.
3. Întăriți-va afirmațiile cu citate din carte.
4. Treceți în revistă conținutul, dar nu oferiți finalul cărții.
5. În cazul în care considerați cartea deficitară, citați un exemplu de succes din aceeași zonă (sau din altă parte). Încercaţi să înţelegeţi eşecul. Sigur este al autorului şi nu al vostru?
6. Nu acceptaţi să faceți recenzia unei cărți care bănuiți că nu o să vă placă.
7. Niciodată – dar niciodată! – nu încercați “să puneți la punct” autorul, transformându-l într-un pion în cadrul unui competiții personale cu alți recenzori. Judecați cartea, nu reputația autorului.”
John Updike, Piese alese, 1975
(foto)
Frumos si corect. Nu ma pot abtine sa nu spun ce mare hau se casca intre ce scrie aici si ce se invata in scoli (Litere) ca e o recenzie si cum ar trebui scrisa/evaluata. Si intre ce scrie aici si practica. Intotdeauna mi s-au parut interesante discutiile despre recenzii – un gen de scriitura pretentios, atat de delicat ca intreprindere, asa de spinos ca efecte. Mai ales ca daca punem cei trei pioni ai triunghiului fata in fata – scriitor, recenzor si public, iar in mijlocul lor cartea – mai intotdeauna ies scantei. Poate ar fi interesanta o masa rotunda ceva despre recenzii 😀