Mă cheamă un glas înapoi
tocmai când traversam gândul spre tine,
mă-ntorc la mine din nou
să caut ploile care plâng,
luminile care aud şoapte divine.
Îmi pun ochelarii să pot să te citesc mai bine
dar nu mai eşti…te-ai dus în gândul
ce mă trecea strada la tine.
Te-am căutat apoi prin alte gânduri,
dar era noapte şi am uitat să aprind stelele
ca să pot gusta dacă eşti lumină sau întuneric.
De-ai fi lumină te-aş primi în adâncul meu
prin iarba-ncolţită te-aş face una cu mine,
te-aş duce la urna cu moaşte de sfinţi
să-ntindem mâna… să ne luăm lumină.
Apoi…ne-am unge gândurile cu mir
ca să le vindecăm strigătul.
Dar nu ştiu ce culoare porţi,
mi-e dor să văd …. mi-e greu să simt.
Şi totuşi…. dacă te vreau în noapte
înseamnă că eşti un fel de alb,
doar gândul ţi-e albastru.
(de parcă-i colorat cu…mine)
Pune ceva albastru pe tine,
Data viitoare… când vii să mă vezi.
