Vânt. Bănuiesc că ar trebui să a plec, să fug din nou de tine. Obișnuiam să numărăm stelele și să atingem peretele rece de parcă așa toată căldură asta imensă ar dispărea. Îți citesc în ochi disperarea, foamea de iubire și simt cum sufletul tău scârțâie de atâtea certuri. Anii trec, frunzele cad și tu încă te gândești cum toamna e anotimpul tău preferat. Te ascunzi sub pătura groasă și aștepți ca picioarele să îți amorțească.
Ceață. Mereu mă sărutai în miez de noapte și visul meu era mai încet cu o secundă. Timpul se rotea de pe axa lui dar eu tot nu te simțeam. Sunt o statuie de amintiri și visez din nou cum ne întâlnim pentru prima dată. Fug înapoi în timp, înainte să te cunosc. Înainte să te am. Înainte să plâng mereu la filme.
Soare. E multa vrajbă între noi și eu zâmbesc. Aș vrea să te arunc în trecut și să te întorci, ca o minge rătăcită pe teren. Mă trezesc și te sărut. Ești tu, cel pe care îl urăsc cu atâta iubire. Ucidem împreună timpul și ne îmbrățișăm. Mereu în frig… Mereu în soare… Mereu în ceață.
