Un sentiment al infinitul te străbate atunci când lacătele pământului se desfac de pe trup și poți simți bucuria de a fi viu, de a trăi. O ușurintă în mișcare, o bucurie te cuprinde în acel moment.
Probabil ne naștem cu libertatea purtând-o în noi, ca o amintire a lumii divine din care venim, iar încercările noastre sunt doar pentru a o retrăi, măcar pentru clipă. Un vis care ne promite lipsa durerii, a lacrimilor, a rănilor sângerânde cusute cu fire groase rupte din om.
Are, oare, libertatea un preț obligatoriu pe care trebuie să-l plătim? Un preț care să ceară drept garanție clipe, ani, vise?
Sau libertatea este mai degrabă o noțiune prin care omul și-a dorit să definească dorința de a se elibera din închisoarea construită în jurul său de mâini străine sau chiar de propriile mâini?
S-au purtat războaie, mișcări, toate militând pentru obținerea libertății , pentru lipsa asupririi, dar câte dintre acestea au obținut ceea ce căutau? Dar mai ales, dacă au obținut ceea ce sperau, pentru cât timp?
Despre cât este omul dispus să plătească pentru libertate, privind în trecut putem afirma că omul este dispus să își sacrifice chiar viața acceptând atât de ușor moartea. El își oferă haina trupului drept momeală pentru atingerea unui ideal.
Dar însuși trupul ne arată limitele lui. Oboseală. Slăbiciune. Boală… Libertatea omului ține de capacitățile cu care a fost înzestrat, pe care poate să le crească sau să le slăbească prin nefolosință.
Libertatea, puterea spiritului asupra minții și a trupului. Cea care pune aripi trupului greu, de pământ acoperit. O stare interioară care se luptă cu zidurile noastre, cu lipsa noastră de curaj. O forță pe care cu toții trebuie să învățăm să o creștem în noi și să o lăsăm să curgă printre gânduri și cuvinte.
Se câștigă în timp și te dezbracă de tot ce poate avea un preț lumesc…
