Trezește-te, îți spune sunetul agreat al ceasului în fiecare dimineață, devenit laitmotiv al vieții, cel care te invită să deschizi ochii, să te ridici și să o iei de la capăt. Cu pauze. Cu respirații. Cu aspirații. Chiar cu o lene a trupului deseori neînțeleasă.
Deschide ochii, îți vorbește timpul acela despre care spui că trece repede și că nu îți ajunge să faci mai nimic. Lasă somniferele deoparte, caută spre cer, plimbă-te în natură, găsește ceea ce îți place să faci și fă-o cu drag, leagă prietenii, zâmbește fiecărei ființe căreia îi întâlnești privirea. Fii cald. Fii liniștit. E destul zgomot în afara noastră încât să ne permitem să fie și în noi.
Timpul care ne cuprinde pe toți nu are interesul de a lega prietenii, dar ne oferă șansa zi de zi, să ne descoperim, să ne bucurăm, să învățăm ce contează cu adevărat din călătoria aceasta. Ne pune alături trecutul, cu un scop, chiar dacă trecem cu atâta nepăsare pe lângă el, chiar dacă ferestrele-i sunt sparte, rama scorojită , acoperișul încovoiat de vreme și lipsa oamenilor care-l locuiau odată, el trăiește alături de noi. E istoria care ne poartă pe meleaguri scăldate de timp. Care ne arată că lumea se schimbă cu fiecare val ce trece.
Suntem călători într-un cadru efemer. Purtători ai unui corp care cunoaște atingeri de timp, un corp care servește clipă de clipă trebuințelor noastre și cu care ajungem să ne identificăm aproape în totalitate, dacă nu, chiar în totalitate. Ne ocupăm să-i dezvoltăm musculatura pentru a ne folosi de puterea care ne-o oferă. Ne cufundăm în studiu, folosindu-ne de capacitatea memoriei de a depozita informația, făcând legături și construind realitatea. Îl rănim, aruncăm asupra lui și asupra celorlalți toată furia adunată în noi, de parcă ar fi vinovat de neputința noastră de a înțelege o situație.
De unde atâta cruzime în om, de unde își ia dreptul de a lua viața, de a-și lua viața? De câtă nebunie trebuie să fii cuprins încât să te rănești într-atât încât să te arunci în adâncul întunericului? De unde atâta ușurintă, atâta film în viața noastră?
Trezește-te omule, înainte de a fi așezat în pământ, înainte de a auzi zgomotul cuielor ce străpung lemn! Nu ai nevoie de multe lucruri pentru a-ți găsi liniștea, bucuria. O mâna de oameni și bucuria de a te putea dărui. De a-ti putea oferi iubirea, căldura, vorba, de a-ți găsi utilitatea, scopul în visul pământean.
Ridică-te, ai atâtea lucruri de făcut!
