Adevărul, ca un croitor

Personal Shopper.

După prestația reușită în Clouds of Sils Maria, film realizat de de Olivier Assayas, unde Kristen Stewart aduce o gură de aer proaspăt, apariția tinerei și promițătoarei actrițe în Personal Shopper marchează o vizibilă schimbare de registru, cu toate că rolurile au trăsături comune (asistent personal/vestimentar al unei celebrități).

În Clouds of Sils Maria, ideea regizorului era aceea de-a îndepărta starul și de-a lăsa la lumină o prezență plină de sensibilitate, adâncind, astfel, misterul feminității. Deși eroina din noua peliculă trăiește, pe ecran, o criză existențială, partitura artistică impune o interminabilă cursă între numeroase sms-uri și ședințe de spiritism. Ideea unei trame scenaristice croite pe traiectoria unei tinere incapabile de-a suporta doliul (pierderea fratelui său) a devenit, în viziunea lui Olivier Assayas, o mostră de telefilm cu   aspecte onirice. Nimbul de mister este îndepărtat de ritmul trenant pe alocuri și de aerul general de foileton împănat cu vampirism.

Maureen – o tânără americancă aflată la Paris – acceptă să lucreze pe postul de consilier în materie de vestimentație pentru pretenţioasa Kyra (un fotomodel autoritar german). Maureen trebuie să  îi aducă Kyrei ţinutele de lux şi bijuteriile de marcă, pe care le etalează la diferite evenimente mondene, după care trebuie să le returneze creatorilor. Numai că americanca şi-a făcut un obicei din a împrumuta aceste articole de modă pentru a le purta ea însăşi, cutezând chiar să rămână peste noapte în apartamentul luxos al Kyrei când aceasta lipsește din oraş.

Dincolo de toate aceste frivolități, Maureen – care este și medium – încearcă să ia legătura cu Lewis (fratele ei geamăn, care a murit din cauza unei afecțiuni cardiace de care suferă și ea însăși, și care îi poate curma viața în orice moment). Deși nu este visul ei, această slujbă temporară o ajută să își achite sejurul din atractiva capitală. În această perioadă, primește – pe iPhone – o serie de mesaje anonime; după apariția spectrului (în primele cadre ale filmului), efectele speciale ne indică în mod explicit că ne vom confrunta cu reprezentări ale unor fantome. Assayas multiplică fluxul de imagini, iar discuțiile pe Skype sau schimbul de mesaje de pe iPhone vor acapara ecranul.

Kristen Stewart este filmată din aproape toate unghiurile posibile; mișcările progresive ale camerei configurează contururile până le transformă într-o abstracțiune. Regizorul preferă să     se axeze pe problematica doliului/suferinței, astfel fratele geamăn al eroinei se transformă într-o malformație cardiacă. Maureen, în calitate de medium, așteaptă cu disperare un semn de la cel dispărut.

Într-o scenă importantă, ce indică eleganța decupajului de montaj, eroina revizitează casa defunctului; Maureen urmărește un reportaj despre Hilma af Klint, pionier al artei abstracte, recunoscută și pentru aplecările sale către spiritism, cineastul sugerează oroarea prin tonurile aurii și argintii. Personal Shopper glisează către alt versant al poveștii cinematografice, bizuindu-se pe semne ale modernității, devenite vectori ai narațiunii. Lungile scene derulate  între Maureen și interlocutorul anonim, interpuse cu o trecere prin Londra, relevă abilitatea lui Assayas de-a dilata timpul sau de-a condensa o fracțiune de secundă.

Deși excesul de obiecte – ce aparțin contemporaneității – copleșește spectatorul, realizatorul construiește în jurul tinerei actrițe un sistem de ecouri (scena în care Maureen defilează pe o melodie interpretată de Marlene Dietrich). Personal Shopper găsește, astfel, formula miraculoasă de-a portretiza o actriță. Mutațiile executate de cineast, într-o manieră graduală, cu interogații cu tentă incestuoasă, expediate în cadre umbroase pun în dilemă privitorul din fotoliu pentru că nu poate să clasifice povestea într-o “operă cu fantome”, dramă sau coșmar (“Ingo: What do you mean by- by vibe? Maureen Cartwright: It’s an intuition thing; it’s a feeling. You… You see this door… That’s only like slightly, ajar”).

Forța acestui proiect pretențios rezidă în capacitatea de-a exprima “liniștea invizibilului”. Totuși, neclaritatea planează și devine aproape imposibil de-a situa eroina în sfera nebuniei/zona derapajelor mintale sau doar ca pe o ființă disperată, o reflectare a demonilor interiori care-o devorează (“Maureen Cartwright: Lewis is it you? […] Maureen Cartwright: Or is it just me”).

Mizând pe eleganța unui anumit tip de răceală, care șerpuiește printre emanațiile psihice, Assayas construiește o hoinăreală identitară în care o tramă evoluează între doi poli. Printre numeroase referințe literare (mișcările spiritiste din sec. al XIX-lea și XX), creuzete ale inspirației artiștilor sau psihanaliștilor, parada modei, doar imaginea lui Kristen Stewart atrage în mod explicit atenția asupra ideii de ambiguitate.  Fiecare dintre fațetele expuse de tânăra actriță indică o corelație (între mai multe interfețe).

Toate drumurile din această dramă intimistă, cu aer de film fantastic, se-ndreaptă spre Kristen Stewart. Ex-eroina seriei Twilight își valorifică întreaga forță de-a magnetiza privitorii, portretizând o femeie tânără, aflată într-un oraș copleșitor (prezentat ca un “deșert urban”), dureros de singură, prizonieră a unui doliu prelungit care nu-i permite să trăiască viața așa cum își dorise. Povestea eliptică, realizată de Olivier Assayas, stimulează imaginația și-i oferă spectatorului libertatea de-a interpreta.