Poți trăi și fără să vezi adevărul, la fel și cum poți trăi fără să simți apusul… dar cum?
Într-o seară liniștită de toamnă este momentul ideal pentru a face loc unor noi punți de război interior și, de asemenea, este clipa când alte gânduri își găsesc împăcarea.
Simplul fenomen, viața, te aruncă în cele mai complexe situații și trăiri. Apusul, cel de fiecare seară, este de fiecare data o manifestare diferită înlăuntru-mi. Etapizat, mi se cosmetizează sufletul cu cele mai profunde și frumoase riduri. Bătrânețea sufletului este cea despre care îmi fac griji dimineața, dar seara încep și o înțeleg, dând uitării chipul din oglindă.
Alerg pe aceste șine greoaie, încărcate cu povești transportate zi, noapte, zi… Alerg în același timp cu mine și nici nu mă prind din urmă măcar, dar când mă întorc să mă caut mă zăresc în depărtare. Planurile existenței sunt nesigure pe ceea ce își doresc să semnifice pentru mine. Nu mă cert cu sinele, însă nici nu îl înțeleg. Poate de aceea scriu.
Apune soarele, afirm foarte clar fiindcă fereastra trenului nu mă minte, e prăfuită doar de spațiu-timp, nu de agitație și minciună urbană. Știu că lucrurile au un sfârșit, alăturat fiind un alt început. Cunosc par coeur acest clișeu aplicat, îl susțin și mi-l doresc în cursul firesc al trăirilor. Totodată, nu e perceptibil acest sfârșit în orice moment al său, precum un apus îngreunat de acumulări de picături. Alteori, o rupere de nori impune o altă realitate, cenzurează tot ceea ce fie trebuie, fie nu… rămâne departe de tine.
Poți trăi și fără să vezi adevărul, la fel și cum poți trăi fără să simți apusul… dar cum? Adevărul e dureros, necesar, se spune. Apusul, cred că este la fel de dureros, dar frumos. Nuanţe, reflexii, culori prea vii pentru aceastӑ lume mereu între viață şi moarte, intensitatea îți arde sufletul şi e bine. Te ajută să înțelegi povara timpului, dar îți lansează și mii de alte întrebări al căror răspuns simți că te domină. Această mutualitate consimțită între ceea ce vezi, simți și ți-ai dori să înțelegi și intr-un alt fel…
În tot acest timp, Pământul se învârtește. Și nu în jurul răspunsului, ci, cu siguranță, în jurul emoției. Emoția unui anume moment.
