7 curiozități despre… banane

Știați că…

1. Bananele pe care le mâncăm noi astăzi sunt clone. Mai exact, bananele care se găsesc astăzi în magazine provin din soiul Cavendish, un soi creat artificial de către om. Așa se explică atât dimensiunile lor aproape uniforme, cât și faptul că bananele din magazine aproape că nu au semințe vizibile (semințele lor sunt foarte mici și sterile). O banană “neclonată” are, precum se vede în imagine, semințe vizibile. Ca orice alt fruct.

2. Culoarea de un galben viu a bananelor este, de fapt, un efect secundar al coacerii lor artificiale (în camerele special amenajate de pe vapoarele de transport).

3. Bananele nu cresc în copaci. Și aceasta pentru simplul fapt că bananierul nu este un copac, ci o plantă ierboasă (din aceeași familie ca orhideele sau crinii).

4. Bananele sunt cele mai consumate fructe din lume, iar Uniunea Europeană este cel mai mare importator de banane din lume.

5. Bananele pot binedispune și pot ajuta persoanele care se luptă cu depresia. Și aceasta pentru că bananele conțin triptofan, un aminoacid pe care corpul îl transformă în serotonină, un neurotransmițător care ajută la relaxare, îmbunătăţeşte starea de spirit și ne face să ne simțim mai “fericiți”.

6. Bananele vă pot scăpa de mahmureală: dacă puneți într-un mixer lapte și banane, iar apoi îndulciți amestecul cu miere, efectele pot fi miraculoase – bananele nu doar că vor calma arsurile stomacale, dar, în combinație cu mierea, vor readuce la normal nivelul de zahăr din corp, în timp ce laptele va ajuta la rehidratare.

7. Bananele ajută la calmarea mușcăturilor de țânțar. Masați-vă pielea cu partea interioară a cojii de banană și atât senzația de mâncărime, cât și umflatură vor fi considerabil reduse.

(surse: 12, 3)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

3 comentarii

  1. Gabriela

    Legat de punctul 5, alţi cercetători susţin că banana conţine 24 compuşi derivaţi ai serotoninei, substanţă chimică considerată în mod eronat de către unii biologi „hormonul plăcerii”. Am aflat aici http://hoinar-pe-web.blogspot.ro/2013/07/pericolul-ascuns-in-banane.html Aşa că, nu mai ştii ce să crezi … 😀

    1. george

      de ce eronat?

  2. angela

    Da .aveti dreptate .Când eram copil (acum am 61 ani),bananele pe care mi le cumparau parintii aveau in mijloc sâmburi si o aroma incât se umplea toata camera de miros,la fel de aromate erau sismochinele ! Acum legumele si fructele in majoritatea lor nu au miros . Răspunsul este cel care l-ati prezentat d-voastra.TRAGIC !

Leave a Reply to angela Cancel reply