July 2019

Plâng copacii. Poţi auzi durerea lor? Nici ploaia, nici lacrima ta n-o aude. Nici sfinţii nu le aud bocetul. Plâng copacii...

De mă smulg din vraja ce mi-ai pus pe viață, Îmi presar pe urme prafuri scânteind A plecări de clipe dintr-un timp ce-ngheață Când, spre veșnicie, brațul îmi întind. Ție-ți las aroma visurilor mele, Plinul 

Ziua mov şi ora-ntoarsă, vioara tristă şi cafeaua-amară făr’ de zahărul sufletului uitat de chelnerul memoriei este tot ce-avem după tristeţea cea mov-de-toate-zilele desprinsă parcă din ţinutul albatroşilor. Ziua mov şi ora-ntoarsă – cărţile căzute 

Între noi e un zid, între noi e-ntuneric, Când ai vrut să-mi vorbești, n-am mai vrut să te-ascult Și-am uitat că mi-ai fost pajiștea mai demult Când călcam, luminând, un tărâm ezoteric. Lumea ta... un 

Ce cazatoare te avanti, pe bolta de cerneala si scaparand trezesti o lume moarta de milenii, esti unica ,mirifica-n menirea ta astrala si stele miliarde se minuna pizmase, lumina lor ,o sperii. Dar scurta ,vai 

Hai, vino să-mi fii partitură, Să-mi iau cu privirea din tine Doar note cu-aspecte feline De pe-un portativ aventură. Pianul să-ți fie-așternutul, Iar tu, cu mișcări languroase De mâinile mele atrase, Iubirii să-i fii începutul. 

Pe malul unei scene restrânse de sonorități clasice, Încurcate pe alocuri în acorduri contemporane, Își făcea trainic drum un păianjen. Minuscul în delicatețea pasului, Își cauta un refugiu potrivit Pentru a sa pânză galeșă, Elegantă, 

E-un sfat înțelept Primit de la un poet Ce n-a știut la timpul potrivit Să se-oprească din vorbit; A uitat să mai privească Iar sufletu-i s-a-năsprit: N-a mai avut, atunci, ce să iubească... S-a trezit