Cine poate să îmi spună Câte flori pe ram se-adună? Cine poate a-număra Florile din viața sa? Câte fire de nisip Cad din clepsidră în timp Câte raze de la soare Încălzesc trupul ce doare
Hotărât lucru: aceasta nu este România mea. Nu mai este. A încetat să mai fie. Nu știu când s-a întâmplat acest lucru. Știu cum s-a întâmplat, însă nu știu momentul de la care am început
ce-aș putea să-ți spun acum pagină albă ... în fiecare dimineață viața mea reîncepe cu o pagină albă până se face seară mor răspunsuri bucurii întrebări că nu au loc toate pe o singură pagină
Azi nuanțăm în rime de dor Un albastrul pictat printre gânduri și ape, Valsăm colorat dansul ploii și-n noi Nostalgic simțim briza serii aproape. Azi regăsim umbra mării-n povești Prea trist adâncite-n idei răsturnate Aduse
Sunt oameni răni și oameni vindecare, oameni ce vin cu valul de schimbare și trec cu-o trenă-a gândurilor fermă peste fragila-a umbrei epidermă. Sunt oameni pod și oameni curcubeie, sunt oameni închisori și oameni cheie,
Plouă. Un fluture dansează printre petalele macilor. Vis. Lacrimile copacilor sunt ascunse în zâmbetul ei. Iubire. Precum ploaia, Ea îţi mângâie sufletul. Fără frontiere este sufletul, doar când ne adoarme este acolo unde-şi doreşte cu
Te uită, iubite, cum plouă Nisip peste timpul din noi, Se-ngroapă în gânduri și-apoi Își cere mirarea-napoi. Te uită, iubite, cum pașii Croit-au pe-al mării nisip Șirag de povești-arhetip, Să-i dăruie timpului chip. Te uită,
Ce ne-am face fără amintiri? Nu lucrăm, nu ne străduim să le inventăm… vin pur și simplu! Singure, nechemate, în vârful picioarelor… Apar din sunete, arome, imagini, chipuri, atingeri sau îmbrățișări. Apar din momente speciale,
Oamenii își cumpără haine, își cumpără țigări, își cumpără lucruri. Își iau terenuri, case, vor să simtă că posedă, au nevoie să aibă, pentru a exista. Sunt obosiți în metrou, la serviciu, după 10-15-20 de
Cum a fost când te-am cunoscut? Ce m-a captivat de la început? Zâmbetul, râsul, privirea, vocea, Ochii care își schimbau culoarea. Perseverența cuvintelor mute, A unor emoții nemotivate, A condus pasiunea dezlănțuită Către o amintire
Te-ai gândit vreodată Cum sunetul ploii Te poate acompania Pe ritmul chitarei Ȋn bătaia fanfarei? Râuri de inspirație Curg acum Printre coardele instrumentului, Precum un bucium Ce plânge disperat La cutremurul stins de nori... O
O, dulce legănare pe umbre-ngemănate cu raze-mprăștiate pe ape murmurând, ce vis, ce îndrăzneală, ce vânturi pot abate plutirea noastră-n taina atingerii de gând? Să fie visul stelei ce prin tenebre-și poartă văpaia spre sfârșitul
Turneul naţional „Orgile României” s-a încheiat în seara de 11 iulie la catedrala Sf. Iosif din Bucureşti în faţa unui public numeros, care a aplaudat în picioare la finalul concertului. Evenimentul şi-a propus la prima
De fiecare dată când ne îndrăgostim, spunem simplu: te iubesc! Și, chiar dacă trăim cu senzația că aceste cuvinte îi sunt adresate persoanei de lângă noi, declarația noastră de dragoste ne este adresată, în primul
Aud un plâns acolo sus , Din blânzi ochi lacrimi cad , Se preling pe obrazul descompus Şi se afund în liniştea pădurilor de brad . Aud un cânt venind dinspre apus , Un cânt