Noaptea ultimelor tristeți…
Se amestecă iar frici în cazanul meu de zboruri, (noaptea ultimei tristeți e pe cale să ne-apună). din dorințe pregătești piste pentru multe doruri, ce vor ”decola” subit ... fără pașaport de glumă. Îmi ești
November 2018
Atemporala
Potiru-mi se revarsa fara-oprire. Mi-e teama de-ntunericul ce zace In holul galaxiei impietrire. Bucatile de suflet nu-mi dau pace Imi cer sa le lipesc cu mirul apei Ce-si face loc, din nou, sa vina-ncoace. Pianul
Ritmul pandorei
Dansează cu mine în nopți fermecate și hai să intrăm în sălbatica horă a ielelor mândre, dorite,-așteptate de fauni ce tremură-n ritm de pandoră. Să-ncingem pământul, să facem s-apară, sub pași strecurați printre raze de
Azi… mâine…
Rădăcinile mele stau în tine. Mă privesc și știu că sunt parte din tine, o parte care caută desăvârșirea. Fiecare viață mi-a dat puterea ei. Fiecare clipă efemeră trăită a adăugat nuanțe. Nu mă întreba
Igor Cobileanski – de la “Umbre” și “Afacerea Est”, la povești din Est pentru România Centenară
Regizorul care a semnat “Afacerea Est” sau seriile “Umbre” și “Hackerville” participă la realizarea unui documentar colectiv despre România. “Am cunoscut oameni și am văzut locuri. Posibilitatea de a povesti despre ele și altora este
Elogiul cărţilor şi al bibliotecii în epoca televiziunii şi a internetului
Vă reamintesc o butadă celebră care sună astfel: „Ai citit Evanghelia după Matei? Nu, dar am văzut filmul...“. Triumful acestei mentalităţi superficiale şi păguboase este vizibil cu ochiul liber la actuala generaţie de elevi şi
Clipa care va veni
În zadar mă lupt cu somnul şi, cuprins de resemnare, Număr stelele căzute ca în cea din urmă zi. Adun paşii către tine ancoraţi în aşteptare, Încât să rezulte clipa care, poate, va veni... Întuneric
Reflectă-l pe “totdeauna” în fericire
Cât de târziu, putem noi, ca ființe umane, să realizăm nimicnicia vieții noastre? Suntem nici un fir de praf pe lângă imensitatea Universului, pe lângă vastitatea materiei înconjurătoare. Vârsta noastră, fie de 100 sau 70
Retrospectiva celui care ți-ai fost odată
În mod inevitabil te lovești de ea de îndată ce te dai jos din pat și uite-așa reîncepe lupta de a-i face față: fiecărei noi zile... Îmi amintesc de o zi de toamnă de acum
Găuri negre de gânduri
La orice pas visu-mi te știe, Cu alți ochi chiar de-ai veni, Tot te-aș ghici printre zbateri De pleoape, de aripi- să știi! Și dorul te crede Că-mi pâlpâi prin gene Aluneci din culme pătrunzi
Sonetul eternelor suspine
Când vii, îmi pare ziua că-nflorește Cu zorii în petale aurii Și revărsări de scânteieri zglobii În cerul ce-n albastru se gătește. Mă prinzi în umbre lungi de brațe-ntinse Și mă alinți în dulcele balans
Vocea din mine
Ți-am auzit vocea în mine O voce caldă îmi spunea ce iubea Născută era parcă să aline Gânduri pe care gura le tot oprea. Dar cine ești tu, suflet, robit de durere? Ce ești pe-acest
Îmi ești drumul către adevăr…
M-am îndrăgostit de tine și recent de Dumnezeu, ... când am renegat din mine moartea sau ce-a fost mai rău. (mai rămâne o dilemă ... ca o spadă de asalt!), Toți apostolii iubirii să îi
Contează cât de lung am părul
Stomacul meu are urechile ciulite, aude tot. Inima mea a boldit ochii, e foarte atentă. Mâinile mele respiră bine, țin aer curat. Capul meu merge întins, fără popas. Picioarele mele gândesc, iau decizii. Rădăcinile se
Iubire cuantică
Într-o imensă generozitate faţă de cititorii săi, Gabriela Aronovici, le oferă acestora, pe tavă, întregul său suflet în care domneşte cu desăvârşire iubirea. În opinia mea, una dintre însuşirile de bază ale poetului este să-şi