Eram îmbrăcată doar cu inima ta pe umărul stâng,
iar pe umărul drept îmi purtam păcatele de iertat.
Cine să-nțeleagă de ce ai plecat? Cine?
Câteodată m-apucă să-ţi scriu în semnul infinitului,
Să-ţi scriu la nesfârşit cu ovale de toamnă
în care somnul de frumuseţe se trezeşte albind întunericul,
Cu ele să-ţi arunc în geam când valul ne răstoarnă
Ori cu inima mea din puiucul timpului.
Câteodată m-apucă să-ţi scriu răsfoind întunericul,
Să-ţi scriu rotund în ovale de infinit
în care toamna hoinăreşte paşii curaţi,
Cu ele să-ţi alin suişul când sărutul a încâlcit
Aripile îndrăgostiţilor nevinovaţi.
Câteodată m-apucă să-ţi scriu,
Ȋn semnul infinitului să-ţi plâng,
Cu păcatele mele de iertat pe umărul drept,
Cu inima ta în ovale de toamnă pe umărul stâng
