Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Zilele Culturii Ruse 2013 – în prag de deschidere

Un mesaj pentru intreaga umanitate

Patru minute de neuitare: unul dintre cele mai mari discursuri din istoria umanității. “Voi, oamenii, aveți puterea. Puterea de a...

Continuare...


Powered by

Zilele Culturii Ruse 2013 – în prag de deschidere

WebCulturade @
10 October 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Profunzimea, originalitatea şi parfumul culturii ruse invadează Bucureştiul începând cu 15 octombrie, când are loc deschiderea Zilelor Culturii Ruse 2013.

Concertul extraordinar care va da tonul manifestărilor îi aduce pe scena Ateneului Român pe unii dintre cei mai apreciaţi artişti români şi ruşi: violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz vor evolua alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, aflată sub bagheta dirijorală a lui Mihail Hohlov. Publicul se va putea bucura pe parcursul întregii seri de sonorităţile spectaculoase ale muzicii compuse de Piotr Ilici Ceaikovski.

Nu întâmplător a fost aleasă ziua de 15 octombrie pentru deschiderea seriei de evenimente, întrucât în data respectivă se împlinesc 135 de ani de relaţii diplomatice între Federaţia Rusă şi Bucureşti. Legăturile dintre cele două ţări au fost întotdeauna apropiate inclusiv pe plan cultural, astfel că un concert de muzică rusească pe scena unei clădiri emblematice româneşti – cea a Ateneului Român – s-a dovedit a fi cea mai bună manieră de a sărbători.

Concertul include participarea tinerei violoniste Inga Rodina, în vârstă de doar 13 ani, un copil-minune al artei interpretative ruseşti, câştigătoare a numeroase premii şi burse.

Pe scenă va urca apoi Alexandru Tomescu. “Întotdeauna am fost un iubitor de muzică rusească, găsesc fantastic acest teritoriu sonor de necuprins, plin de spontaneitate, de contraste şi originalitate. În repertoriul meu se regăsesc numeroase lucrări semnate de Prokofiev, Şostakovici, Stravinsky. În ceea ce-l priveşte pe Ceaikovski, piesele lui pentru vioară şi orchestră mă fascinează prin versatilitatea şi prin materialul lor sonor atât de ofertant. Mă bucur că am ocazia să evoluez în această seară de gală.” declară violonistul Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români la ora actuală. Studiile în România, Elveţia şi S. U. A., alături de oameni care i-au creionat drumul (Mihaela Tomescu, Ștefan Gheorghiu, Tibor Varga, Eduard Schmieder, Igor Oistrach, Ruggiero Ricci), l-au pregătit pe Alexandru Tomescu pentru ceea ce este astăzi: un violonist de succes, câştigător al celor mai importante competiţii de profil din lume, care concertează pe toate meridianele globului – din Asia până în S. U. A., din Noua Zeelandă până în Europa – şi care nu se sfieşte să abordeze cele mai redutabile repertorii. Alexandru Tomescu cântă pe vioara Stradivarius Elder-Voicu aparţinând Patrimoniului României.

Eduard Kunz este câştigător al unora dintre cele mai importante competiţii de pian din lume. Legătura sa specială cu România datează din 2007 când a câştigat prestigiosul Concurs Internaţional „George Enescu”. Foarte curând după aceea Eduard Kunz, absolvent cu medalie de aur al programului de master de la Royal Northern College of Music din Londra, s-a stabilit la Bucureşti, oraş despre care declară: “Acum 5 ani, dacă m-ai fi întrebat: New York sau București?, nici măcar n-aș fi înțeles întrebarea. Într-un final aș fi spus: bineînțeles că New York. Acum nu mai vreau să fiu nici acolo, nici la Londra, nici la Moscova! Bucureștiul mă eliberează. Și dacă aș putea, aș vrea să locuiesc într-un sătuc din România”.

Şi pentru că este o seară cu totul specială, Eduard Kunz va cânta pe un pian deosebit pus la dispoziţie cu generozitate de compania Yamaha. Este vorba de un pian CFX lucrat manual, care a fost adus tocmai de la Varşovia, special pentru acest eveniment. În mod curent, instrumentul pe care va cânta Eduard Kunz în 15 octombrie la Ateneul Român este folosit în cadrul prestigioasei Competiţii Internaţionale de pian «Frédéric Chopin», desfăşurată în capitala Poloniei.

Special venit de la Moscova pentru deschiderea Zilelor Culturii Ruse, Mihail Hohlov va dirija Orchestra Simfonică Bucureşti. Muzicianul este absolvent al Şcolii Gnessin şi al Conservatorului “P. I. Ceaikovski” din Moscova. A început prin a studia pianul cu Vera Gornostaeva, susţinând apoi concerte în Rusia, Anglia, Austria, Germania, Spania şi S. U. A.. Curând şi-a extins sfera de preocupări şi către dirijat, univers pe care l-a desluşit sub îndrumarea faimoşilor Yuri Simonov şi Dmitri Kitaenko.

În anul 1990 a înfiinţat ansamblul de cameră „Virtuozii de la Gnessin” cu care a susţinut peste 450 de concerte în Rusia, Europa, America şi Japonia. De asemenea, Mihail Hohlov ţine regulat conferinţe pe teme muzicale, apare în cadrul unor Festivaluri de prestigiu şi este invitat în juriul celor mai importante concursuri muzicale. Din 2001 face parte din Cvintetul „Piazzolla” alături de care concertează regulat.

Zilele Culturii Ruse 2013 propun în continuarea concertului din 15 octombrie o suită întreagă de manifestări: în 25 octombrie la Muzeul Satului are loc vernisajul unei expoziţii de costum popular rus, ocazie cu care vocalista Maria Răducanu şi chitaristul Maxim Belciug vor susţine un program cu piese tradiţionale ruseşti. Data de 29 octombrie îi aduce pe scena sălii „Auditorium” a Muzeului Naţional de Artă al României pe membrii Cvartetului Romantic, unul dintre cele mai apreciate ansambluri din Rusia. Între 20 şi 24 noiembrie, Rusia va fi prezentă cu un stand la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, unde veţi găsi cărţi în limba rusă şi veţi putea întâlni invitaţi speciali din ţara menţionată. În fine, Zilele Culturii Ruse iau sfârşit între 25 şi 28 noiembrie cu o selecţie de filme ruseşti în cadrul Zilelor Filmului Rus.

Pentru mai multe informaţii, vă aşteptăm pe pagina de Facebook a Zilelor Culturii Ruse 2013. Biletele pentru concertul de deschidere, precum şi pentru recitalul din data de 29 octombrie sunt disponibile pe www.bilete.ro, în Oficiile Poştei Române şi magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.