E acelaşi albastru peste murgul meu alb
ce aleargă nopţile în copitele-i de jar,
vântul în coamă i se unduieşte
ca inima ce bate în pânza corabiei
când marea îşi adoarme valul în astrul hoinar.
Aripa bolnavă a iubirii
se cuminecă mereu şi mereu cu un alt zbor,
în acelaşi albastru
ce mă străbate de la un capăt la altul.
Alergăm amândoi căutând înaltul
vindecărilor.
(Din volumul “Zborul de duminică”)
