Vicleniile învingătorului

The Gift – thriller psihologic bine-uns.

The Gift este un thriller psihologic semnat de Joel Edgerton și reprezintă debutul regizoral al acestui actor. De astă-dată, cineastul aromatizează genul și-l stropește cu puțin sos de neo noir-film (în maniera lui Usual Suspects). Inteligent conceput – cu o atmosferă specifică acestei specii – The Gift are destulă încărcătură (răsturnări de situație) încât să mențină spectatorul țintuit în fața ecranului.

Motivațiile personajelor sunt de nepătruns, iar posibilitățile par nenumărate, de aceea mintea privitorului este, în mod voit, parțial blocată. Nici spectatorii amatori de scene-care-te ridică-din scaun nu sunt uitați, fiindcă Joel Edgerton le presară ici-colo, așa că nevoia de visceral este rezolvată.Totuși, The Gift nu se vrea un thriller care cultivă violența fizică, ci mizează îndeosebi pe psihopatologie, pe caracterul cerebral, cultivând frica. Morala poveștii te trezește și te aduce cu picioarele pe pământ, amintind că plata “facturii” pentru faptele din viață nu poate fi fentată la nesfârșit. Întrebarea pe care o lansează este simplă, dar incitantă: “Ce s-ar putea petrece dacă, printr-o simplă întâmplare, o persoană pe care ai nedreptăţit-o de mult ar apărea din nou în viaţa ta?” și demască derapajele născute din idea de societate concurențială. Se pare că viciile și erorile trebuie descoperite și îndreptate încă de la primele semene, din copilărie.

The Gift pornește inițial prin a configura traiul confortabil al unui cuplu de americani din clasa de mijloc. Simon (Jason Bateman) și Robin (Rebecca Hall) s-au mutat din Chicago într-o suburbie din Los Angeles, în căutarea unui “restart”: un nou job pentru el și, pentru ea, o altă șansă de-a deveni mamă. Bucuria noului început este afectată de apariția lui Gordo (Joel Edgerton), un fost coleg de liceu al lui Simon. Deși nu au fost apropiați în adolescență, Gordo insistă să re-deschidă o relație cu acest cuplu, oferind – cu stângăcie – tot felul de daruri (o sticlă de vin roșu, soluție pentru curățat geamuri, un DVD cu Apocalypse Now, pești roșii). Cu toate că Robin îl consideră inofensiv, Simon îl tratează cu răceală, găsindu-l enervant și chiar periculos. După o serie de întâlniri (aparent) neprevăzute şi nedorite, ca şi după mai multe cadouri misterioase, iese la suprafaţă un secret teribil, vechi de mai bine de 20 de ani.

Când, totuși, Gordo este îndepărtat de către fostul lui coleg de școală, acesta reacționează imprevizibil. După ce soții cumsecade au deschis ușa acelui străin, ai impresia că ai intrat  într-o lume normală şi familiară, dar apoi – pas cu pas – tensiunea creşte, până când devine insuportabilă. Robin îl credea pe Gordo un singuratic, un ins trist și neînțeles, dar părerea ei nu coincidea cu cea a lui Simon, de aceea The Gift oferă o plajă întreagă de opinii în ceea ce privește importanța trecutului în evoluția unei persoane; justifică privilegiul pentru unii și ghinionul pentru alții.

Misterul din jurul intențiilor lui Gordo se dezvoltă suficient de lent pentru ca publicul să se identifice cu punctele de vedere atât ale lui Simon, cât și cu cele ale lui Robin. Privitorul are ocazia de-a-i cunoaște mai îndeaproape pe eroi și poate descoperi fragilitatea emoțională a lui Robin (avusese un avort spontan în perioada în care locuiseră în Chicago), dar și ambițiile (atât acasă, cât și la locul de muncă) și accsele de paranoia ale hiper-ambițiosului Simon. Situația precară a lui Gordo contrastează puternic cu starea cuplului burghez, iar prietenia devine “asimetrică”.

Edgerton începe să se joace cu nervii spectatorilor, trăgându-le (unora) covorul de sub picioare, știind că cei mai mulți dintre privitori cunosc thrillerurile din anii ‘80 – ‘90 (Fatal Attraction, Bad Influence, Sleeping With the Enemy). Cu tehnici de manipulare à la Hitchcock, realizatorul amestecă elementele de suspans: de fiecare dată când eroina (Rebeca Hall) se află sub duș ne așteptăm să se petreacă ceva rău. Așa am fost obișnuiți: când vedem un personaj gol, în aburi, să credem că i se va întâmpa ceva îngrozitor. Joel Edgerton găsește acest joc interesant, așa cum face și cu unele indicii ale unui trecut ce parcă se vrea șters: cei doi soți se spală foarte des pe dinți, chiar maniacal, de parcă ar vrea să îndepărteze orice urmă, regizorul învârtind astfel, cu o viteză ameţitoare, rotiţele minţii privitorului.

Filmările s-au desfășurat, preponderent, în case mari, cu ferestre imense sau pereți din sticlă, lăsând impresia privitorului că are acces la viața privată a eroilor de pe ecran. Căminul lui Simon și a lui Robin are pereții din sticlă și nu oferă intimitate, mai ales pe timp de noapte. Casa lor devine o țintă perfectă pentru curioși. Însă,personajele nu sunt doar niște decupaje din carton, iar scenariul conține chiar elemente de dramă. Ca într-o piesă în trei acte, darurile lui Gordo sunt graduale: primul cadou a fost un mesaj, al doilea devine un avertisment, iar pe-al treilea nu-l vor uita niciodată.

Când biata Robin află tulburătorul adevăr despre ceea ce se întâmplase între Simon şi Gordo, ea începe să se întrebe: “Cât de bine îi cunoaştem pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa noastră şi este posibil ca trecutul să fie dat uitării cu adevărat?”. Ca și în Gone Girl, cu care se-nrudește, povestea funcționează pe opoziția dintre punctele de vedere ale celor doi soți (Simon-Robin), complicând-o și cu divergența de opinii a celor doi foști colegi de liceu (Simon-Gordo), plasați mereu în poziții diferite. Motivele (înșelăciune, răzbunare și obsesie) sunt bine amestecate, iar Edgerton știe unde să plaseze camera și să livreze anxietate la cotă maximă.

Ritmul este impecabil pentru o peliculă din această categorie, interpretarea actoricească este fără greşeală, muzica nu oferă spectatorului prea multă tihnă, iar montajul alert contribuie în mod magistral la menținerea tensiunii și la crearea unei atmosfere de mare incertitudine. Nu știm dacă spaimele sunt reale sau ele există doar în mintea personajelor, așa încât finalul ambiguu lasă deschisă opțiunea fiecăruia de-a decide cine-a fost mai viclean. Deși tulbură confortul spectatorului, filmul rămâne percutant și incitant, evitând pasivitatea.