Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Viaţa subterană

Cinci romani in cel mai mare cor realizat vreodata

Cinci români s-au inscris, prin intermediul Youtube, pentru a face parte din cel mai mare cor virtual realizat vreodata. Este...

Continuare...


Powered by

Viaţa subterană

Mădălina Dumitrachede @
8 October 2014

Singur, faţă în faţă cu destinul,

Infernul şi Paradisul revelate de Dostoievski aparţineau de mult experienţei umane (Dante, Calderon, Shakespeare, Racine). Dostoievski scormonește zonele obscure ale existenței și descoperă o lume ireală, tulburătoare pe care o așază în pagini de carte. Până la el, oamenii care pătrundeau în aceste zone întunecate nu aveau conştiinţa că participau la o valoare, că acțiunea lor are o semnificaţie umană.

Dostoievski restaurează preceptele acestei experienţe demetrice. Viaţa subterană, după scrierile lui Dostoievski, nu mai are un sens peiorativ, de confuzie, de haos, de nevroză. “Viaţa subterană” îşi regăseşte dacă nu “legile”, cel puţin ritmul ei, funcţia ei creatoare în existenţă.

Persefona, fiica zeiţei Demeter, “Mama” tuturor, care stă nouă luni în Infern şi trei luni la lumina zilei – această Persefonă, matcă a tuturor formelor, “Ocean al Latenţelor”, are şi ea norme, rânduiala întunericului teluric al nopţii subterane şi prenatale. Refuzând itinerarul lui Dante, Dostoievski ne călăuzeşte prin aceste prăpăstii ale fiinţei omeneşti.

În opera lui Dostoievski, omul ajunge pentru întâia oară victima propriului său destin, fără drama dragostei, fără agentul de suferinţă şi de beatitudine care a fost, în literatura europeană, femeia.

La acest mare autor, literatura  devine extra-laică. Personajele lui Dostoievski sunt oameni care suferă direct, nemijlocit, care cunosc neantul sau abisul viețuirii prin simpla lor trăire, nu prin dragoste, prin împărtăşirea acestui sentiment. Dacă în literatura europeană, dragostea a provocat atâtea dezastre şi atâtea cruzimi, lucrul se explică (şi) prin maxima lui Goethe: “Orice om este, pentru femeia cu care trăieşte alături, un demon”. Drama şi suferinţa se năşteau din incapacitatea omului de a suporta o dragoste absolută; din “iadul” creat prin prezenţa laolaltă a doi oameni. Femeia şi dragostea jucau, aici, rolul de catalizator al eternei drame umane.

***

Dostoievski are curajul să rezolve problema plecând de la datele ei iniţiale: omul singur, faţă în faţă cu destinul, cu neantul.

destin

(foto)

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.