Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Viața e frumoasă și merită trăită!

Trei. Cu Andrei

♣ Credincioșii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit “Cel dintâi chemat”, întrucât...

Continuare...


Powered by

Viața e frumoasă și merită trăită!

Mădălina Dumitrachede @
15 July 2015

A Good Year – comedie romantică.

A Good Year are toate ingredientele unei pelicule Hallmark ori în genul celor pe care le regăsim și în Four Weddings and a Funeral, Love Actually, Nothing Hill, și nu în cele din urmă în Under the Tuscan Sun.

A-Good-YearRidley Scott l-a transformat pe “gladiatorul” Russell Crowe într-un rechin imobiliar care trece – într-un singur an – printr-o inedită, dar frumoasă, transformare. Scenariul (Marc Klein), bazat pe o carte scrisă de Peter Mayle. are o textură subțirică, dar filmul umple golurile cu distribuția și, mai ales, cu imaginile din sudul Franței. Cinematografia (Philippe Le Sourd) și scenografia (Sonja Klaus) sunt impecabile.

Max Skinner (Russell Crowe) este un bancher londonez, specialist în investiţii, cu o reputație de afacerist de succes. Singura lui rudă – unchiul Henry (Albert Finney)  – îi lasă moștenire un domeniu viticol și o casă cam veche din Hexagon. Bătrânul trăise aproape 30 de ani în Provence, departe de tumultoasa lume a bussiness-ului. Max pleacă să-și ia în stăpânire “moșia” din Franța. Aici, îi regăseşte pe Francis Duflot (Didier Bourdon) şi pe soţia sa, Ludivine (Isabelle Candelier), cei care se ocupaseră dintotdeauna de producţia vinicolă a domeniului unchiului Henry. Max nu e încă decis să se mute în Sudul Franţei, iar un amic al său, agent imobiliar, îl sfătuieşte să vândă domeniul care, după părerea sa, făcea o avere.

Odată deschis arcul familial, Max redescoperă farmecul tihnit al acelor locuri, în care-și petrecuse copilăria.Totuși, o complicaţie – ivită pe neaşteptate – îi schimbă planurile: sosirea unei californience, Christie Roberts (frumoasa Abbie Cornish), care pretindea că este fiica nelegitimă a unchiului său, Henry. Conform legii franceze, Christie putea deveni moştenitoarea legală a domeniului. Bănuind că-i ceva necurat la mijloc, Max începe să îşi chestioneze “verişoara” despre trecut. În acelaşi timp, descoperă în pivniţa casei o serie de sticle cu un vin de o calitate extraordinară, complet diferit de vinul produs în mod normal pe domeniul unchiului Henry, care era cotat în categoria vinului mediu spre prost / vin de garage. Tot în acest răstimp, o re-cunoaște pe Fanny Chenal (Marion Cotillard), o fermecătoare chelneriță de la cafeneaua centrală. Ea îi explică, printre altele, și faptul că sticlele dosite în pivniţă se vindeau de ani de zile la preţuri fabuloase pe piaţa neagră. Max se vede nevoit să dezlege încă un mister: de unde proveneau acele sticle şi de ce Duflot se încăpăţâna să administreze domeniul, în pofida unei producţii de vin de proastă calitate? Şi de ce susţine Duflot că acest vin este doar un experiment nereuşit, nevalorând mai nimic în ochii oenologilor?

Povestea cinematografică este spusă cu flashback-uri ocazionale pentru a explica relația lui Max cu Henry. Micul Max (interpretat de Freddie Highmore din Charlie and the Chocolate Factory și Finding Neverland) primește importante lecții de viață de la un spirit liber, așa cum era Henry. Îl revedem pe micul Max înotând în piscina unchiului său și reproducând replici din filmul Lawrence of Arabia. La întrebarea “De ce-ți place deșertul “? Răspundea: “It’s clean. I like it because it’s clean / Este curat. Îmi place fiindcă este curat.”

Scenele de acest gen creează nostalgie și emoționează privitorul vrăjit de peisajele scăldate de soarele mediteraneean și de casa decolorată / vechi chateau, ce devine chiar șic.

Aceste “taine”, la care se adaugă suspendarea sa de către firma londoneză la care lucra, din pricina unei tranzacţii dubioase, îl determină pe Max să rămână în Provence. Încet-încet, el dezleagă misterul și realizează că unchiul său avusese mare dreptate: viaţa e frumoasă şi merită trăită.

Aparent previzibil, scenariul oferă, totuși, unele surprize. Povestea unui workaholic londonez care cedează în fața unei fermecătoare galeze și acceptă să trăiască într-o Franță rurală și idilică nu este surprinzătoare, având în vedere suita de comedii romantice pe această temă, dar modul în care apare în A Good Year ne invită să reconsiderăm prioritățile din viață.

A Good Year

Regizor: Ridley Scott
Scriitor: Peter Mayle
Scenarist: Marc Klein
Compozitor: Marc Streitenfeld
Operator: Philippe Le Sourd
Producător: Ridley Scott
Monteur: Dody Dorn

Distribuţia

Russell Crowe (Max Skinner)
Marion Cotillard (Fanny)
Albert Finney (Henry)
Freddie Highmore (Micul Max)
Tom Hollander (Charlie)
Didier Bourdon (Roussel)
Isabelle Candelier (Ludivine Duflot)

Le Sourd convertește filmul dintr-o serie de imagini-cartolină (cu sate franțuzești aflate în contrast cu metropola bleu-gri londoneză) într-o experiență vizuală plăcută. Arogantul și cinicul londonez – Max Skinner – devine un năuc amorezat, după ce tocmai fusese în pragul unui accident auto, sau ajunge o veritabilă mașină de jucat tenis în fața bietului viticultor care-i îngrijea domeniul avut în proprietate. Prestația lui Crowe – din această peliculă – amintește de cele ale lui Hugh Grant sau ale inconfundabilului Cary Grant. Fermecătoarea Marion Cotillard îmblânzește inima rece a britanicului, iar muzica / “Itsy Bitsy Petit Bikini“,  “La fleur que tu m’avais jetée“, “Vous, qui passez sans me voir”, “Gotta Get Up” (Marc Streitenfeld) stârnește pofta de viață. Câteodată, și creatorii unor drame de factură epică și violentă, așa cum este Ridley Scott, încetinesc motoarele și apreciază lucrurile “mărunte”: vinul bun, femeile frumoase și tihna din sudul Franței.

Imaginile auriu-decolorat, muzica și distribuția fac din A Good Year o șansă de ne-ndepărta de agitația cotidiană și reprezintă o alegere potrivită pentru o după-amiază sau o seară de vară, cu mesajul “Enjoy Life!”.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.