Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Viaţa ca o hoinăreală

Picturi in bere, reproduceri in cafea

Artista Karen Eland pictează folosind, în loc de culori, doar bere. Sau doar cafea. Priviți pictura de mai jos. Este...

Continuare...


Powered by

Viaţa ca o hoinăreală

Mădălina Dumitrachede @
18 August 2014

În căutarea soarelui, fugind de propria umbră.

On the road al lui Jack Kerouac, roman apărut în 1957 şi devenit un soi de Biblie a  generaţiei beat, pare să meargă, astăzi, pe fundal sonor (Tom Waits sau John Lee Hooker), ca opţiune de  evadare din cotidianul prăfos. Romanul este un “Carpe diem” şocant pentru anii ’50 ai secolului trecut. Lăsând la o parte faptele scandaloase (comportamentul imoral, drogurile, sexul), e un prim roman-documentar.

Cartea este alcătuită din patru părţi, fiecare parte constituind o călătorie de-a lungul Americii. “Beat” este un cuvânt inventat, din câte se pare, de un personaj excentric al lumii interlope newyorkeze (Herbert Huncke), formulă care a fost preluată de către William S. Burroughs, apoi de Allen Ginsberg şi Jack Kerouac. Semnificaţia termenului pleacă de la “beat down” (depresiv, dezolat, descurajat) până la “beatific” (cuprins de extaz, beatitudine). Scrierile lui Kerouac au influenţat o generaţie de muzicieni, printre care îi regăsim pe The Beatles, Ben Gibbard, Bob Dylan, Tom Waits, Simon & Garfunkel, Ulf Lundell, Jim Morrison.

“Erau ca omul din temniţa întunecată, de piatră, cu ghiuleaua legată de picior, ridicându-se din subsoluri, hipsterii sordizi ai Americii, o nouă generaţie beat căreia mă alăturam încet-încet şi eu.” (Jack Kerouac, Pe drum, Ed. Polirom, Iaşi, 2003)

Jack Kerouac prezintă viaţa ca o hoinăreală benefică în vagabondajul (presupus) eliberator al naratorului, spre “ultima frontieră” a unei Americi aproape primitive, dar reală şi profundă. Lipsit de pudibonderie, autorul înfăţişează o Americă a drogaţilor, a prostituatelor, a homeless-ilor şi, în genere, a marginalizaţilor. Aceştia toţi alcătuiesc materie epică pentru câteva romane obişnuite. Acompaniat de notele blue ale jazz-ului cool şi de be bop, Jack îşi prezintă autobiografia într-o manieră “experienţialistă”, cum ar zice interbelicii noştri.

Kerouac nu se cenzurează, scrie ce aude, aşa cum aude, se foloseşte de slang şi transcrie intonaţii. Ca o mare şi nesfârşită improvizaţie jazzistică, autorul  aruncă peste bord orice literaturizare şi transcrie (aproape brut) experienţa sa, cu nădejdea recuperării libertăţii fruste, magice şi instinctuale. Poartă cu sine oglinda poetică prin care se reflectă un aventurier dezabuzat şi tragic în căutarea  bunului său prieten, vagabondul Neal Cassady.

Hoinăreala sa frenetică este cea a unui rebel nonconformist, dar lipsit de revolta agresivă, mânat doar de dorul de ducă. Încadrat la beatnici, Kerouac nu este vreun anarhist furios, ci doar un rătăcitor de tipul romantic-naturalist al lui Thoreau şi Fenimore Cooper. Drumul său în căutarea soarelui e o tentativă disperată de a fugi de propria umbră, amintind de călătoria fără popas către astrul zilei a triburilor amerindiene. Dispărute de mult timp, acele grupări sperau să conserve echilibrul precar al vieţii.

Generaţia beat a fost reprezentată de un grup de scriitori (romancierii Jack Kerouac, William S. Burroughs, poeţii Allen Ginsberg, Gregory Corso, Lawrence Ferlingetti, Gary Snyder), ca o reacţie gălăgioasă şi boemă la aşa-numita generaţie “tăcută” a anilor ’50. Ei au devenit cunoscuţi în jurul anului 1956, întâi la New York şi apoi în San Francisco, demersul lor fiind mijlocit de estetica propriilor opere, care a influenţat considerabil evoluţia literaturii americane.

Regizat de cineastul brazilian Walter Salles (semnatar, printre altele şi al regiei peliculei The Motocycle Diaries /Jurnal pe motocicletă, o adaptare cinematografică a volumului autobiografic omonim scris de Che Guevara), filmul On the Road are ca punct de plecare romanul Pe drum, dar nu este o ecranizare reactualizată, ci mai degrabă, o tentativă de a reface atmosfera anilor ’50.

Jack Kerouac, când îi mărturisea, într-o scrisoare, prietenului său Neal Cassady că este moştenitorul “blestemului lui Melville: acela al destinului scriitorului fără public”, se înşela.

Jack-Kerouac

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.