Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Viața

Lumea apusului de soare

“În 2009, după terminarea studiilor, am decis să călătoresc pentru un an în jurul lumii. Am călătorit prin 31 de...

Continuare...


Powered by

Autor: Anca Horj

Viața

Anca Horj16 February 2017

Un amalgam, o simfonie de simțuri, o inimă ce bate în surdină și care miroase a viață. În viață totul are miros, un parfum care te învăluie. Un vânt, o ploaie, o floare…

Chiar, eu cum miros? De ce taci? Hai spune-mi… niciodată nu îmi spui nimic din ce mi-aș dori să aud. Ești zgârcit cu vorbele. Dar asta se întâmplă doar când îți cer să îmi vorbești despre mine, pentru că altfel parcă ești un dicționar și atunci am nevoie și eu de unul pentru a te înțelege.

Nu știu ce m-a apucat în această seară, dar vreau să vorbesc despre viață. Poate se trage de la paharul acesta cu vin, care stă lângă mine de ore bune și cred că mă vorbește de rău, de sunt atât de roșie în obraji. Crede că nu-l apreciez! Eu chiar îl apreciez, dar mă amețește, și din acest motiv încă se află lângă mine. E interesantă viaţa, e atât de complexă. Mi-am dorit întot- deauna să am un microscop, un telescop, un pian și altele, și totuși nu am niciunul dintre aceste lucruri. Oare de ce? A, să nu mint, microscop mi-am cumpărat dar la prețul acela mic m-am trezit cu unul de jucărie, ca atare prea multe nu am putut să descopăr. Telescopul? Cred că mi-am pierdut din interes pentru acest instrument astronomic.

Tot citesc despre planete şi când închid cartea, rămân la fel de neștiutoare. Dar îmi place să privesc stelele. Mi-a plăcut mult și Micul prinţ de Exupéry. Și am să-l citez, pentru că mult adevăr grăiește: “Ceea ce văd eu aici nu e decât învelişul. Lucrul cel mai preţios rămâne nevăzut…” Așa și este. Cât despre stele, el spune că stelele nu sunt la fel pentru toți oamenii. Pentru unii, cei care călătoresc, stelele sunt călăuze. Pentru alții sunt numai niște luminițe. Savanții văd în ele doar probleme.
Pentru businessmanul meu, erau bucăți de aur. Cam așa e și cu viața, pentru fiecare dintre noi ea înseamnă altceva.

Cât despre pian… mă atrage, mai tare decât paharul acesta cu vin, dar nu suficient cât pentru a-l învața, a-l îmblânzi. Mai degrabă cred, totuși, că ar reuși el să mă îmblânzească pe mine.
Atât acum despre viaţa mea! Să trecem la lucruri serioase, vorba cuiva. Nu că viața mea nu ar fi un lucru serios, dar e a mea.

Dacă am vorbit cu moartea, crezi că aş putea vorbi și cu viața? Nu îmi mai spune că vinul nu este pentru mine. Despre el, se zice că face bine inimii, ea care este motorul vieţii. Vezi, nu ai înțeles nimic. De aceea am asortat viața cu vinul. Dar să ştii că parcă încep să mă pierd printre cuvinte, așa că ţi-l ofer. Cum? Cu viața vorbesc zilnic? Da, e adevărat, dar acum vreau să îmi fac programare pentru o sesiune individuală. Și nu glumesc.

– Mi s-a spus că ai insistat să mă întâlnești. Cine ești tu? Un alt mare savant.
– Nu. Sunt un om care îşi dorește să te cunoască mai bine, să te înțeleagă. Ești atât de interesantă, de complexă.
– Chiar nu vă înțeleg. Ce tot vă omorâți timpul încercând să mă analizați, să mă încadrați. Într-o știință… Doar atunci aveți impresia că mă cunoașteți?
– Probabil. Mie mi se pare că ești ca un fir de ață, încât nu știu niciodată când te poți rupe… și că noi suntem la fel de fragili ca tine. Suntem atât de mărunți…
– Cât sunt eu, sunteți și voi. Nu merită să te amăgești punându-ți întrebarea de ce uneori firul se rupe mai repede sau mai târziu? Și oricum la această întrebare, eu nu sunt în măsură să îți răspund. Ar trebui să te programezi la colegul meu Destinul. Dar voi de ce nu mă trăiți? Unde alergați?
– Crede-mă că nici eu nu știu încotro. Căutăm să găsim echilibrul și în toată căutarea aceasta parcă ne dezechilibrăm și mai tare. Dar de trăit, te trăim.

– Mă dezamăgiți. Mă doare atât de mult când vă văd precum niște schelete ambulante care se mișcă grăbite cu privirea în pământ așteptând să treacă timpul, să mai bată vântul, să treacă furtuna… Și nu mă trăiți, aveți impresia. Parcă vă e teamă de mine. Atunci de ce uneori vă doriți moartea?
– Sunt momente când totul în jurul tău simți că se prăbușește, nu îți mai vezi sensul și probabil atunci vrem să renunțăm…
– Ce ați vrea, doar să vă mângâi fața? Privește puțin lucrurile din per- spectiva mea. Am observat un lucru, că atunci când oamenii luptă pentru ceva prețuiesc mai mult acel ceva, în schimb, pentru mine, voi nu ați luptat ci m-ați primit ca pe un cadou. Vezi, de aceea e atât de simplu să renunțați la mine, să nu mă apreciați.

– E adevărat. Te privim ca și cum ni se cuvine să te avem, însă crede-mă că atunci când apare posibilitatea să te pierdem, luptăm pentru tine.
– Din păcate, de cele mai multe ori e prea târziu. Mai bine, în loc să vă comparaţi cu ceilalţi, v-ați concentra energia pentru a vă bucura că existați. Zâmbiţi mai mult, iubiţi mai mult. Nu vă mai pierdeți pe drum. Nu mă mai priviți ca pe un sprint sau un maraton. Priviți-mă ca pe un dans.
– Dar și pentru a dansa trebuie să înveți. Vezi și tu, nu suntem cu toții talentați, unii suntem adevărate antitalente.
– Crede-mă că nu contează modul în care te miști. Poate pentru unii ești amuzant, poate nu ai nicio legătură cu ritmul, dar cel mai important e să fii tu așa cum ești, fără să încerci să imiți, să te compari, ci să-ți creezi propriul ritm, propriul stil. Sunteți diferiți și tocmai în acest lucru stă frumusețea voastră.

– Ştii cu ce anotimp te asociez?
– De ce vorbești întotdeauna despre anotimpuri?
– Pentru că ne asemănăm cu ele. Iar tu te asemeni cu primăvara. Ești fascinantă, împrăștii energie peste tot și în toate, mă faci să râd, să plâng, să vreau să dansez și să îmi doresc să te respir cât mai mult.
– Și tu cu ce anotimp te asemeni?
– Nu m-am regăsit în totalitate într-un singur anotimp, așa că a ieșit o combinație de primăvară cu toamnă. Aș fi putut alege iarna, anotimpul în care eu m-am născut, însă nu mă regăsesc în el. Nu îmi place frigul, mă îngheață și parcă mă simt incapabilă de a atinge albul pur al zăpezii.
– Sensul meu nu e să cauți perfecțiunea și să o atingi, ci mai degrabă să cauți ceea ce îți place și să faci din și cu pasiune. Bucură-te de mine! Acum trebuie să trăiești, nu doar să supraviețuiești, acum trebuie să dai ce ai mai bun și să devii mai bun, mai blând cu tine, nu să te pierzi citindu-ți biografia, ci scriind-o.

Și cât timp trăiești, nu îți tine ochii închiși, poartă-i deschiși pentru a putea fi pregătit indiferent de ce poate să apară.

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.