Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Urmuz, “cel mai singur între singuri”

Malling

Pseudocronică de cumpărător. Egiptenii au piramidele, chinezii au Marele Zid, germanii au castele impunătoare, olandezii au canale, italienii au catedrale,...

Continuare...


Powered by

Urmuz, “cel mai singur între singuri”

Sorin Tudorde @
17 March 2013

Sunt cazuri când Dumnezeu nu te poate ajuta decât dându-ti mereu suferință. (Urmuz, Ciorne răzlețe)

Urmuz e unicul nostru tragic, aproape demn de a fi opus unui Caragiale. Cu un picior în Caragiale, Urmuz e, cu celălalt, la antipodul lui. Urmuz e cel mai plăsmuitor de universuri fictive din literatura noastră, în genere lipsită de mari fantaziști. Nu am avut un Dante, nu am avut un Jarry, dar l-am avut pe “umilul” Demetrescu-Buzău și, fără ironie nici prezumție, aceasta e o posibilă compensație, echilibrând spiritul unei literaturi vii. Urmuz e un scriitor european, un mare cap de serie. Și apoi, ultima concluzie e tocmai aceea că despre Urmuz, cel mai singur între singuri, abia trebuie să stăm de vorbă.” (George Pruteanu)

“În tinerețe visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație.” (Wikipedia)

“Urmuz, 1883-1923, inventă – poate prin 1907 sau 1908, dată când compunea primele sale pagini bizare – un adevărat limbaj suprarealist. Era un magistrat conștiincios, cu înfățișare de burghez politicos, nemanifestând, aparent, nici o ciudățenie, nici o revoltă. Era un coleg bun, un fiu bun, un celibatar bun. Proza pe care o scria era destinată să fie citită doar fraților mai mici și surorilor ca să-i desfete. Abia prin 1919, câțiva scriitori temerari, aflând de aceste pagini manuscrise, înțeleseră că onestul magistrat era purtătorul unui mesaj foarte deosebit. Ei îl publicară sub numele de Urmuz, care ascundea identitatea prozaică a judecătorului Demetrescu.” (Eugen Ionescu)

“Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc.” (Wikipedia)

“Urmuz fu găsit mort, în 1923, la vârsta de patruzeci de ani într-o grădină publică. El n-a explicat motivul sinuciderii. Şi nimic nu putea fi semnalat deosebit în purtarea sa afară doar de o pasiune nebună pentru muzică.” (Eugen Ionescu)

“Urmuz este artistul care s-a sinucis fara niciun temei, doar din dorinta de a demonstra ca a-ti lua viata nu este decat unul din actele banale ale existentei in aceasta lume. Iar demonstraia i-a reusit de minune. Nici macar nu a facut-o pentru a atrage atentia asupra operei sale, asa cum s-a mai intamplat cu alii, pe alte meleaguri. Nu s-a sinucis nici dezamagit in amor, obicei indeobste cunoscut si la noi, si la altii, practicat si de cei cu putina instructie, dar si de nume mari ale literaturii. Fara indoiala, gestul sau se cere luat ca atare. Nu are nimic straniu, nu este nimic de neinteles. Moartea vine si gratis, si atunci cand o chemi.” (Lucian-Vasile Szabo)

“Scrisul acestui Urmuz a fost pentru cretinii angajaţi ai unei cafenele a “scriitorilor” din Bucureştii ultimilor douăzeci de ani un desert bufon. Clocotul contra celor în mijlocul cărora trebuia să-şi mestece viaţa, a profitorilor ale căror mâini mucegăite trebuia – ca o grimasă a sufletului- să strângă sau să-şi trăiască o funcţie scriind sentinţe şi dezesperările unui şarpe ce-i încolăceau creierii le-a sublimat în scrâşnete, le-a proiectat pe reverul logic ca o cascadă văzută într-un tavan de oglinzi. A suportat râsul idiot şi bine hrănit, chiar al celor care nu s-au descifrat în firmele şi cărţile de vizită scrise cu cerneala simpatică a geniului, a rătăcit prin târguri cu masca lui Demetrescu-Buzău şi, din Bucureşti, când a vrut să evadeze, a ajuns numai până la inima Şoselei Kiselef. De acolo, noaptea – poate în clipa imaterială a orei O (zero) – s-a despicat: Demetrescu-Buzău s-a întors pentru diversul faptelor zilnice la ziare şi în aceeaşi cafenea; iar Urmuz a rămas cenuşă de stele.” (Sașa Pană)

“Este Urmuz un suprarealist autentic? Poate că, deoarece nu părăseşte niciodată luciditatea sa ironică, e numai un caraghios, un frate spiritual al lui Jarry? Sau încă, dacă vrem să descoperim oarecare implicaţii, poate fi considerat un fel de Kafka mai mecanic şi mai grotesc? Suprarealiştii din România îl revendică şef de coloană. În orice caz, Urmuz este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeţii dislocării formelor sociale, ale gândirii şi ale limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noştri se dezagregă, absurdă ca şi eroii autorului nostru.” (Eugen Ionescu)

(Surse: 1, 2, 3, 4, 5)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.