Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Un premiu Nobel pentru un frumos transfer de cordialitate

“Fiecare trebuie să se ardă singur, să greșească singur”

Despre viață, cu înțelepciune. “Viața asta te saltă și te coboară, te aruncă-n apă, te ia de acolo și te...

Continuare...


Powered by

Un premiu Nobel pentru un frumos transfer de cordialitate

Cosmin Neidonide @
19 October 2016

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Cred că prima reacție a oricărui observator mai mult sau mai puțin atent la momentul decernării Nobel-ului literar 2016 a fost perplexitatea. Întrebarea, de prima instanță, a scriitorilor și a criticilor pare a fi fost: cum să acorzi cea mai înaltă distincție literară, cum sa incluzi în panteonul literaturii de înaltă ținută, un nume a cărui primă specialitate nu este, totuși, literatura? Când ai în bibliotecă și pe lista pariurilor nume precum Adunis, Thomas Pynchon, Haruki Murakami sau Amos Oz ori pe lista mai lungă pe Milan Kundera ori pe McCarthy cum să acorzi cel mai veritabil premiu lui Bob Dylan? Asistam cumva la o farsă?

Dincolo de orice ierarhizare, dincolo de orice topuri și statistici care, drept judecând, nu sunt în mod absolut ferite de aleatorism, mă bucur că un premiu Nobel ajunge la un om a cărui artă se situează în afara hotarelor literaturii în formă pură, trimițând la o unitate transcendentă a formelor de manifestare a emoției umane, la muzică și poezie. Care este definiția literaturii dacă admitem că genul ei proxim este textul scris? Există norme procedurale care o pot subsuma neechivoc sub o si(n)gură cupolă semantică? Literatura, folosind extensia largă a conceptului înseamna a mișca în om o emoție, o stare de spirit prin intermediul unui text scris. Nu cred că încape îndoială în judecata simplă conform căreia Bob Dylan a reușit printr-un mixaj inspirat de muzică și poezie să stârnească emoția și emoțiile noastre într-o lume din ce în ce mai anesteziată emoțional.

Este limpede că orice scriitor se proiectează pe sine, în viitor, în orizontul certificat și legitim al literaturii de bună calitate, iar Nobelul este cea mai râvnită distincție de acest fel. Însă îngăduiți-mi să cred că un veritabil autor nu scrie condiționat de niciun premiu, iar scriitura lui nu este validată de nicio instanță critică. Orice scriitor autentic are conștiința propriului talent și va scrie cu egală seriozitate indiferent dacă se află sau nu pe lista scurtă sau lungă candidaților pentru Nobel.

Nu avem, propriu-zis, nevoie de soluții ultime și vindecări miraculoase, avem nevoie de stări de spirit, avem nevoie să recunoaștem emoția acolo unde se manifestă, sa o putem detecta pentru ca, observați vă rog, în afara ei nu prea suntem decât o organizare funcțională a unui sistem nervos vegetativ. Natura umană, nu o înțelegem așezând lupa pe fibrația noastră viscerală, ci înțelegându-i năzuințele, triumful și deznădejdea, cu emoțiile asociate lor. Cum altfel, dacă nu citind literatura lumii și poezia ei, intrând ca într-un depozit imens al pătimirilor noastre din totdeauna și de pretutindeni!?

Dacă literatura, în formidabila ei desfășurare, nu ar reda chipul nostru interior, esența noastră inefabilă și ultimă, cu chiar materia cuvintelor, credeți că ar merita deranjul de a ne apropia de ea? Un scriitor pune în scenă și orchestrează cu minuție dirijorală umanul însuși, în toate ipostazele sale, în așa fel încât oricine, privind atent, descoperă ca nu este singur în deruta lui, că nu trăiește izolat, că are are o apartenență, că dorurile lui, stările lui intime, sunt doruri și stări universale. Acesta, cred, este triumful indiscutabil al literaturii de pretutindeni.

Suspinul matern, așteptarea unui îndrăgostit, emoția unui copil, bătaia aripilor în zbor – tălmăcite în cuvinte dau cea mai înaltă formă de literatură! Literatura nu este un lux, este o necesitate. Mai sunt și boli ale omului, cele de natură metafizică, cu transmitere textuală. Ce frumos ar fi dacă ne-am infesta într-o mai mare măsură cu emoție, vindecând-o apoi, probiotic, cu poezie!

Dacă aș fi acum la 80 de ani, ce bine că sunt doar la jumătate, și as arunca o privire îndărătul celor mai notabile experiențe, aș spune probabil că cel mai ușor mi-am găsit sinele și locul lui în lume prin intermediul cărților și al literaturii. Uneori ii dau crezare lui Flaubert care spunea că singurul mod de a tolera existenta este sa te pierzi pe tine însuți în literatură ca într-o perpetuă orgie. Oricum la 80 de ani e și singura orgie pe care, literalmente, o mai poți trăi.

Mi-a plăcut un gând al scriitoarei Camelia Cavadia: “Mesajul pe care îl transmite Academia Suedeză este unul foarte frumos, care ne îndeamnă să ne întoarcem spre poezie, să ascultăm umanitatea ei.”

Cine știe, așadar, dacă nu cumva comitetul Nobel, prin gestul pe care îl face, ne îndeamnă să redescoperim poezia, iar dacă altfel nu prea putem măcar să ajungem la ea prin intermediul muzicii, al unui cântec fredonat de un trubadur a cărui simțire, pe firul liniei melodice, devine simțirea noastră ca într-un frumos și delicat transfer de cordialitate.

nobel

Despre autor

Cosmin Neidoni

| LinkedIn | Facebook | De același autor

Nascut in Timisoara in 8 Martie 1975. Absolvent de filosofie, freelancer in domeniul traducerilor, scrie proza scurta, eseuri si poezie. Carti publicate: Scrisoare catre fiul meu, Das Schattenspiel. In pregatire: Viata la 40 de ani.

    Comentarii
  1. vali

    ...nu ne putem întoarce către poezie și prin Adunis, trebuie neapărat prin folkistul Dylan?

  2. Cosmin Neidoni

    Stimate Domn, către poezie ne putem întoarce de oriunde am pleca. Este dincolo de orice îndoială ca Adunis este o punte legitimă și veritabilă înspre faptul poetic. NU privesc cu înverșunare. Mă bucur deopotrivă de frumoasa poezie a lui Adunis și de creația lui Bob Dylan. Abia aștept să-i (re)găsesc și pe ceilalți scriitori candidați la Nobel,citindu-i cu egală încântare.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.