Ultimele flori albastre

Am cules astăzi
ultimele flori albastre,
creşteau în mine
ca o presimțire.
După obiceiul pământului
le-am transformat in cuvinte.
Ca într-o alveolă de schimnic
cobor în poezia mea câteodată
ca şi când aş urca.
Uneori am senzația
că e prea strâmt,
parcă nici cuvintele nu vor
să rămână captive
în foaia albă şi plată,
parcă aşteaptă poezia
să înceapă acolo,
unde se termină hârtia.
Într-o luptă zbuciumată
sunt mereu poezia şi viața,
jefuindu-se mereu
una pe cealaltă.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Nicoleta Stanciu

Nicoleta Stanciu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu