Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Treziți la viață doar la nevoie

Duet

Poate că, în cele din urmă, fiecăruia dintre noi îi este hărăzită o altă jumătate de suflet pe care să...

Continuare...


Powered by

Treziți la viață doar la nevoie

Anca Horjde @
10 May 2017

Din momentul în care cordonul ombilical ne-a fost tăiat, un întreg proces de învățare a mediului în care tocmai pășeam ne cuprinde. Învățam cu fiecare clipă care trece că totul depinde de capacitatea noastră de interacțiune cu ceea ce ne înconjoară.

Cu prima respirație ne-am câștigat independența și rezistența, iar treptat am învățat să facem multe lucruri prin intermediul simțurilor și conviețuind. Și astfel, omul a început să creeze. Ce anume l-a împins? Nevoia. Nevoia alaturi de voință, au fost cele care au dat naștere la unelte. Omul este un Demiurg și cu fiecare clipă care trece făurește ceva, o nouă unealtă, alături de care viitorul prinde o altă culoare.

Până unde poate merge astfel încât să nu se lovească de limitele posibilităților de creare? Nu poți cunoaște decât încercând. Dar, mai important decât acest lucru, este ca tot ceea ce creezi să nu se întoarcă împotriva ta.

Uneltele nu trebuie să primească o putere mai mare decât cea pe care omul o deține. Ele sunt destinate a-i servi acestuia nu a-i stăpâni lumea. Nicio clipă el nu trebuie să devină sclavul lor. În toate este nevoie de un echilibru, pentru că lipsa lui poate declanșa un război. Oameni împotriva uneltelor. Unelte împotriva oamenilor.

Puterea care ne este oferită este mare, libertatea și încrederea la fel. Nu trebuie să uităm că noi nu suntem Creatorul. Si nu vom fi niciodată! Mai degrabă, suntem răspunzători de propriile decizii decât răspunzători de viață. Însă, când ajungi să crezi acest lucru, sau să uzezi de puterea cu care am fost înzestrati, intri într-o nebunie în care îți pierzi esența și rămâi gol.

Vrei tot mai mult, pe măsură ce golul este tot mai mare. Devii jucăria nebuniei, cea care a pus stăpânire pe mintea și trupul tău. Ți-ai uitat scopul, însă timpul se scurge peste toți, indiferent de imaginea care ne cuprinde și ajungi la capăt de drum unde ti se spune că pentru tine nu mai există mâine, moment în care ochii ți se deschid și deodată vezi mai mult, un mult care te sperie dar care îti este oglinda.

Suntem oameni nu fiare ale naturii, de ce am folosi locul în care trăim pentru a crea un front pentru lupte continue date pentru putere, pentru bogăție, pentru dreptate. Oare nu același pământ ne va acoperi pe toți când vom fi puși spre păstrare?

Ce ne lipsește cel mai mult e să învățam să trăim împreună nu împotrivă, să ne respectăm, iar uneltele să ne fie instrumente pentru a înfrumuseța lumea în care trăim, nu să facem din ele arme pentru lupte între noi.

Și să nu ne pierdem simțurile pentru că altfel, vom deveni precum uneltele create cu propriile mâini. Treziți la viață doar la nevoie.

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.