1. Napoleon nu era scund
Este un “adevăr” știut de orice om care a văzut vreun film cu Napoleon. Trecând peste această logică de “cinefil ocazional și mare pasionat de pop-corn”, iată adevărul istoric: Napoleon Bonaparte nu era deloc scund. Ba chiar, pentru epoca în care a trăit, a fost mai degrabă un bărbat înalt: în 1821, după moartea sa, înălțimea împăratului a fost consemnată în arhive ca fiind de 1,69 metri, ceea ce înseamnă că era ceva mai înalt decât media de atunci a francezilor. Din câte se pare, porecla de “Micul Caporal” i-a fost dată în semn de afecțiune, iar confuziile legate de înălțimea sa au fost întărite de diferențele dintre unitățile de măsură franțuzești și englezești.
2. Vikingii purtau coifuri cu coarne.
Știm asta cu mare exactitate din filme de genul Cum să îți dresezi dragonul. Ei bine, adevărul istoric este că nu există nicio dovadă a faptului că vikingii ar fi purtat astfel de coifuri. Ceea ce se știe însă cu exactitate este că atât de celebrele coifuri cu coarne au fost folosite pentru prima dată în scenografia din 1876 a Inelului Nibelungilor a lui Wagner. Și de atunci au devenit o legendă urbană.
3. Vomitorium: un obicei roman
Probabil ați auzit (sau ați citit pe diverse site-uri) că bogații Romei antice obișnuiau să benchetuiască zile de-a rândul și, pentru a-și face loc în stomac pentru alte și alte bucate alese, se duceau în vomitorium – o cameră specială unde foloseau o pană pentru a vomita. Faptul că romanii benchetuiau este adevărat. Însă vomitorium înseamnă cu totul și cu totul altceva:
“Spectatorii Colosseumului primeau bilete sub formă de bucăți de ceramică, pe care erau indicate prin numere secțiunea și rândul. Ajungeau la locurile lor prin vomitoria (la singular vomitorium) care dădeau în tribună. La sfârșitul jocurilor sau în caz de urgență, evacuarea se putea face în câteva minute.”
(sursa: Wikipedia)
Legat de nr. 1, nu ma pronunt. Legat de nr. 2, nu aveti dreptate. Vikingii purtau coifuri, dar nu cu coarne. Singurul coif viking gasit in context arheologic este cel de la Gjermundbu, Norvegia. Iar cele pre-vikinge, din perioada Vendel, arata la fel. Iar la punctul 3 sunt de acord cu intelesul termenului respectiv, cu mentiunea ca la masa exista obiceiul de a induce starea de voma. Cum se numea, nu mai stiu.
Multumesc mult pentru precizari!
Mi se pare mie sau s-a mofificat articolul?
Da, am tinut cont de observatiile tale. Multumim.
Cu rol ceremonial, coarne, aripi si reprezentari de animale apar atasate la coifurile cimbrilor, galilor si chiar ale tracilor dar sunt manifestari rare. Referinte ne dau Herodot, Plutarh si Diodor din Sicilia. Interesant este ca toate aceste obiceiuri care implica coarnele se trag din cultul neolitic al bucraniilor. A se vedea si reprezentarea Zeului-Taur din sanctuarul de la Parta, judetul Timis. Concluzia: exista intotdeauna un fond vechi care se transmite, alterat sau nu, dar care se contopeste cu noi credinte, mituri, rituri si ritualuri.
“Știm asta cu mare exactitate din filme de genul Cum să îți dresezi dragonul sau Asterix și Obelix.” Asterix şi Obelix erau gali. Galii nu sunt vikingi, ci sunt locuitori ai Galiei, teritoriu pe care Iulius Caesar l-a cucerit (descrierea campaniei se face în De bello gallico).
Dorin, multumesc frumos, dar acolo e vorba de o ironie. In momentul in care am inclus si Asterix am gandit ca aceia care stiu se vor amuza de aceasta includere. Comentariu tau m-a facut insa sa imi dau seama ca pot induce confuzii in randul altor cititori. Asa ca am scos acest titlu. Multumesc frumos.
Am sesizat şi eu ironia, dar totuşi să nu inducem cititorii în eroare. Am lăsat comentariul în speranţa că, ironic sau nu, articolul vorbeşte despre adevărul istoric din spatele unui adevăr istoric, daca vreţi. Aşa că am considerat că trebuie sa respectăm adevărul istoric până la capăt. Cu respect, Dorin P.
Ăăă, nu ştiu cum să-ncep. Îmi place foarte mult site-ul ăsta, şi-am dat share la multe chestii care mi s-au părut interesante sau pe care le-am descoperit şi mi-au plăcut, dar să spui o chestie despre Napoleon, ba mai mult decât atât, să infirmi ceea ce se ştie… şi să spui “iată adevărul istoric”, tu bazându-te de fapt pe CEEA CE SCRIE PE (!!!)WIKIPEDIA(!!!) mi se pare de un amatorism teribil! La celelalte două puncte n-am nicio părere, pentru că nu vorbesc despre ceva ce nu ştiu şi nu mă interesează, dar la punctul unu nu aveţi absolut deloc dreptate.
Pe Wikipedia acolo, în dreapta, apare un tablou cu Napoleon semnat de Jacques-Louis David. Vă recomand o altă lucrare de a lui, “Încoronarea lui Napoleon”, dar căutaţi şi diferenţele care sunt între tablou şi între schiţele originale ale tabloului! Cum trebuia să arate de fapt tabloul şi cum arată el acuma! (e şi un documentar National Geographic pe tema asta) E, poate, cel mai bun exemplu ce reflectă vorba asta: “Istoria o scriu învingătorii!”.
Stefan.
Linkul spre Wikipedia este dat pentru ca acolo, la note, sunt alte trimiteri. Pentru oamenii ca tine – care, pe buna dreptate – nu se multumesc cu informatia generala, notele acelea sunt foarte utile. Si, de multe ori, sunt un punct de plecare pentru alte cautari. Noi le-am consultant. Poate ar trebui sa o faci si tu. Si am dat link spre wikipedia pentru a da un singur link (si a nu transforma articolul intr-o insiruire de date care sa fie digerata de prea putini).
Istoria, în totalitatea ei, nu este realitate, ci reprezentare – spune Lucian Boia în ”Jocul cu trecutul”. O carte interesantă, despre multiplele feţe pe care le îmbracă trecutul (interpretări date funcţie de interesele celor implicaţi), şi despre cum ar fi dacă armonia ar lua locul tensiunilor. Despre real şi imaginar.