Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Tragica logică din unele corporații

Pescarusul

Sunt un pescăruș. Nu, nu e asta… Eu sunt actriță… Da! Și el e aici! Da, da… nu face nimic…...

Continuare...


Powered by

Tragica logică din unele corporații

Mădălina Dumitrachede @
28 April 2017

Împreună putem supraviețui ignoranței. Susține și tu Webcultura.

Ne puteți citi astăzi și mulțumită lor.

Corporate.

Raporturile pe care le întreține individul cu societatea și cu lumea muncii sunt prezente în numeroase pelicule încă de la începuturile celei de-a șaptea arte (Metropolis, Modern Times). Pe măsură ce axa profesională susținută de muncitori a dispărut, subiectele au fost adaptate noilor conjuncturi: hegemonia sectorului terțiar.

De câteva decenii, noțiunea de “stres la locul   de muncă” e des întâlnită, apoi, au apărut termeni mai duri precum: “burn out” și sinucidere. Toată lumea cunoaște thrillerul Wall Street sau Margin Call. Primul lungmetraj realizat de Nicolas Silhol, Corporate, este, însă, genul de thriller psihologic la care nu ai cum să nu te raportezi la Ressources Humaines/Human Resources și să saluți noua eră a lumii “oamenilor active”.

Filmul lui Nicolas Silhol relevă mutațiile din domeniul profesional, iar subiectul se adaptează epocii, punând accentele acolo unde e nevoie, tratând un caz fictiv, dar bine documentat (tatăl lui Nicolas Silhol este profesor de management la Școala de Comerț și consultant la Resurse Umane). Subiectul se leagă de un “episod negru” – al unor sinucideri care s-au petrecut la France Télécom/Orange (2008-2009) și surprinde anumite tehnici de-a “conduce prin teroare”.

Titlul este împrumutat dintr-un anglicism ce exprimă chintesența strategiei  manageriale a unui grup sau a unei antreprize – apartenența la o stare de spirit dominantă într-o comunitate. Emilie Tesson – Hansen (Céline Sallette) este o tânără dinamică și responsabilă, un fel de “killer”, angajată la Resurse Umane. Are loc o dramă în antrepriza ei și  se deschide o anchetă. Ea se află în prima linie; trebuie să facă unele presiuni asupra inspectoarei de muncă, dar și asupra celor din echipă. Situația este delicată și, tocmai de aceea, Emilie acționează cu precauție pentru a-și salva pielea. Până când va mai rămâne corporatistă?

Responsabilă cu treburile ce țin de Personal, Emilie se află la ordinele patronului  firmei multinaționale (Lambert Wilson). Coscenarist al filmului, Nicolas Silhol a reunit o distribuție convingătoare în frunte cu Céline Sallette, “pivotul” acestei drame, ai cărei ochi pătrunzători și ale cărei buze strânse transpun, pe ecran, încercările grele prin care eroina trece. Pare să fi pierdut orice urmă de omenesc. Lambert Wilson, glacial și charismatic, întrupează tiparul șefului de antrepriză internațională. Violaine Fumeau aduce puțină emoție în postura de inspector de muncă, așa cum Stéphane De Groodt surprinde trăsăturile unui responsabil de la Comunicare.

Céline Sallette îndeplinește toate condițiile pentru o funcție ce suprimă locuri de muncă: privirea electrică și forța sălbatică cu care își face jocul transgresează ecranul (manipulează cu abilitate, destabilizează un salariat izolându-l puțin câte puțin și presară îndoială, fără a avea nicio urmă  de vinovăție sau de regret). Știe cum să se ajungă la demisie în loc să se recurgă la concedieri, într-un păienjeniș machiavelic, în care orice salariu compensator contează. Exemplele sunt la tot pasul, iar aceste jocuri perverse se practică des, în numele profitului, neglijând total partea morală. În această manieră, se nasc numeroase drame în rândul angajaților.

Ajuns la capătul puterilor, un angajat se sinucide la locul de muncă; șocul este teribil, dar evenimentul nu stârnește decât anemice reflexe de apărare. O reuniune de criză este imediat convocată; trebuie evitat scandalul, insinuându-se că acest gest teribil este legat de o situație strict personală.

Abia atunci când ea însăși este prada celor pe care-i împinsese către pierzanie, carapacea ei dură începe să se fisureze și, astfel, Emilie ia contact cu emoțiile vii. Departe de lumea din corporație, câteva scene ne-o prezintă și în viața de mamă sau de iubită (companionul ei, de origine britanică, este un tânăr flegmatic care o echilibrează) ne sugerează că personalitatea lui Emilie are și o altă latură.

Bunăvoința pe care devotatul ei amic Vincent (Stéphane De Groodt) o manifestă față de ea înlătură vălul de cinism  și mai îndulcește condiția eroinei. Céline Sallette traduce perfect stările și sentimentele contradictorii pe care eroina le traversează în proba pe care trebuie să o treacă. La primele apariții, de la seminar, pozează surâzătoare, apoi, devine închisă și distantă, exercitându-și profesiunea de “killer”. Practic, ea devine victimă a unui sistem pe care îl servea.

Corporate

Regia: Nicolas Silhol
Scenariul: Nicolas Silhol, Nicolas Fleureau
Imaginea: Nicolas Gaurin
Montajul: Florence Bresson
Muzica: Alexandre Saada

Distribuția

Céline Sallette – Emilie Tesson-Hansen
Lambert Wilson – Stéphane Froncart
Stéphane De Groodt – Vincent
Violaine Fumeau – Marie Borrel
Alice de Lencquesaing – Sophie
Nathalie Sportiello – Directoarea de la Comunicare

Durata: 1h 35 min.

Prima oară a contactat-o  pe inspectoarea de la muncă pentru a-și salva pielea, apoi s-a declanșat duelul dintre cele două femei. De aceeași vârstă, energice și temperamentale, ar fi putut să fie prietene, dar ele par a fi în opoziție. Emilie manifestă o feminitate controlată și sofisticată, câtă vreme Marie (Violaine Fumeau) este spontană și generoasă. Aceasta din urmă este inspector de muncă, dar comportamentul său e apropiat de cel al unui inspector de poliție. În acest cadru, în care personajele acționează în spațiul închis prin geamuri imense, unde totul pare bine protejat, ea face ce vrea, deranjează, ea aduce un suflu proaspăt în opoziție cu mediul opresiv în care sunt plasate celelalte personaje.

Singurul element din decor care ar putea rezona cu omenescul este comoda atipică, care face notă discordantă cu geamurile și alb-griurile din ținutele-standard. Notabilă este prezența lui Xavier de Guillebon, în rolul angajatului care produce scindarea. Cel care menține însă tensiunea și care determină spectatorul să urmărească fără întrerupere drama de pe ecran este Stéphane Froncart (Lambert Wilson), cel care întrupează cinismul și ipocrizia.

Realizatorul a ales să adopte doar punctul de vedere al salariaților, reducând patronul la un ins iresponsabil, deposedat de orice circumstanțe atenuante. Impetuozitatea sa ne convinge de întreaga capacitate distructivă a manipulării. Cei doi scenariști lansează provocări și îndeamnă   la reflecții în ceea ce privește morala și responsabilitatea angajatorilor.  În sprijinul acestei idei a venit rolul inspectoarei de muncă, un adevărat contrapunct, fiindcă eroina nu-și poate îndeplini misiunea din lipsa mijloacelor.

Deși degajă un suflu demonstrativ, Corporate oferă un bun prilej către meditație asupra relațiilor interumane și face apel la conștiință.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.