Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Timpul

Picturi dactilografiate

Artista britanică Keira Rathbone folosește mașina de scris pe post de pensulă pentru a crea portrete și peisaje de un...

Continuare...


Powered by

Timpul

Vladimir Stoicescude @
25 June 2014

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că Webcultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim pentru susținere!

“Timpul măsoară acțiunile sau acțiunile măsoară timpul?” – Facebook, 25 iunie 2014 A.D.

Timpul nu măsoară, timpul măsoară – este o unitate de măsura și este și calea către măsurare. Practic, timpul se măsoară singur, nu? Timpul este relativ și constant, efemer și etern, fără început și fără sfârșit, paradoxal și congruent cu sine însuși. Am să mă concentrez pe timpul perceput, timpul ca dimensiune este explicat de Einstein și de alții.

Am nevoie de o scară de referință, însă am să ignor rotația, revoluția, secunda și asa mai departe. Pentru noi, acum, timpul este măsurat de bătăile inimii. În acest caz, existența începe la prima bătaie a inimii și se termină la ultima. Voi accepta ideea că timpul se întâmplă pur și simplu, abilitatea de a-i conștientiza existența o voi face absolut irelevantă. În realitate, am tendința să mă axez pe cunoaștere. În lumea mea, lipsa conștientizării rezultă în negarea sau lipsa existenței. Nu îl cunosc pe Costel din Bangladeși, deci Costel nu există. Un făt în pântecul mamei nu cunoaște trecere timpului, pentru el timpul nu există.

Copilul, am să îl numesc afectuos Cronos, ajuns la frumoasa vârstă de 210240000 de bătăi de inimă – sau cinci ani – urăște grădinița. O urăște cu atâta patimă, încât timpul pare să stea în loc. Părinții i-au promis că îl vor da la școală de mai timpuriu, însă mai are de așteptat încă 42048000 de bătăi de inimă și timpul îi pare o eternitate. Inima sa continuă să bată și, in “curând”, Cronos se face mare. Este adevărat că timpul pentru eroul nostru nu a fost mereu constant, inima sa a bătut uneori mai tare și alte ori mai încet, fapt care a dus la o percepută accelerare sau încetinire a timpului. Chiar dacă timpul, pentru revoluționari, a fost constant: 60 de secunde într-un minut, 60 de minute într-o oră, 24 de ore într-o zi și așa mai departe. Evident, pe acești oameni Cronos îi considera înceți, la minte și nu numai.

La frumoasa vârstă de 2102400000 bătăi de inimă (50 de ani), inima lui Cronos continua să bată, uneori mai încet și alte ori mai tare. La mijlocul unei nopți nedormite, constată cu tristețe că inima sa pare să fie într-o perpetuă accelerare. Își aduce aminte cât de greu au trecut 42048000 de bătăi când avea cinci ani revoluționari, însă, acum, anii trec nestingheriți. Speriat, Cronos își ia inima-n dinți și se duce la ceasornicar, căruia îi spune cu lacrimi în ochi că inima lui s-a defectat. Ceasornicarul, se uită mirat către eroul nostru și îi mărturisește, cum probabil a mărturisit și altora, că ceasul inimii lui funcționează cu precizia unui ceas elvețian. Problema eroului nostru nu era inima, era scara de referință.

Din nefericire pentru Cronos, chiar dacă bătăile inimii sale au fost relativ constante, în realitate trecerea timpului a fost relativ relativă. Teoretic vorbind, un puști care a împlinit cinci ani, a trăit cinci ani. În realitate însă, un copil care împlinește doi ani tocmai și-a dublat vârsta și, fără doar și poate, interminabilul sir de bătăi de inima ce sunt înșirate între vârsta de patru și cinci ani au adăugat ~25% la vârsta eroului nostru. Pentru a face lucrurile mai clare, acel an a fost perceput de Cronos la fel cum 25 de ani sunt percepuți de un centenar (dacă acesta putea să ignore ce tocmai am explicat). Atunci când Cronos a împlinit 50 de ani, un an însemna doar ~2% din viață. În realitate timpul a rămas constant. Din punct de vedere practic, folosind această scara de referință, viteza perceputa a timpului a crescut de ~12 ori.

Putem să continuam pe făgașul relativității și să privim lucrurile dintr-un alt punct de vedere. Să presupunem că timpul este un om un om cu abilități extraordinare. Pe acest om am sa îl numesc tot Cronos, însă acesta are abilitatea să fie și etern și temporar.

Cronos colegul de bancă al lui Cronos (din povestea de mai sus) – Cronos pentru noi este un fel de Alexandru, în această poveste este un nume foarte comun. Acest Cronos are o percepție similară a timpului ca și Cronos-ul de mai sus. Ținând cont că cei doi se cunosc de când erau copii, la bătrânețe percepția lui Cronos asupra lui Cronos este că ei se cunosc de o eternitate. Eternitatea fiind, evident, un concept relativ.

Cronos Milionarul a avut abilitatea să trăiască pentru 1.000.000 de ani: pentru el, Cronoșii de mai sus, chiar dacă aceștia ajung să trăiască 100 de ani, sunt relativ nesemnificativi. Parcă aceștia s-au născut dimineața și au murit înainte de micul dejun.

Cronos Universul, acesta fiind “Timpul”: în marele mozaic, pentru el, existenta celor enumerați mai sus este similară cu o picătură de apă pierdută într-un ocean infinit.

Cronos omul… Fără să fiu macabru, cât de semnificativ este faptul că exiști? Înainte să dai în depresie, am să-ți spun eu: depinde pe cine întrebi. Temporal, probabil ești nesemnificativ. Însă pentru unii oameni ești totul, pentru alții ești nimic.

timpul

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu

Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara.
Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor.
Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan
Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala.
Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare.
Esti un negru! Sunt culoare.
Sunt … sunt … cogito ergo sum.

Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop
Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine.
Sunt … sunt …

Sunt … sunt?
Esti.
Cogito ergo sum.

    Comentarii
  1. silvia

    Indiferent ce ar spune nu importă cine, textul se apropie de un POEM în proză despre timp; adică te face să simţi, pe lîngă un fel de melancolie împăcată, şi gînduri ca nişte explozii minuscule de culoare (care este culoarea timpului???), ca steluţele din brad (şi nu anualele Perseide), idei care te obligă să meditezi. Cred că asta şi încearcă textul: să te facă să treci în revistă viaţă şi să evaluezi în ambele direcţii…

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.