Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Timpul sărat care nu s-a scurs încă. Eseu despre orogeneza Ființării

Cum ar fi sa fie altfel?

Piesă pentru şapte personaje. Miercuri, 7 decembrie, ora 19.00, la Teatrul Foarte Mic (între Universitate și Rosetti) are loc premiera...

Continuare...


Powered by

Timpul sărat care nu s-a scurs încă. Eseu despre orogeneza Ființării

Maria-Roxana Bischinde @
27 June 2018

Motto: ”Going where the hills are green
And the cars are few and far.”
(Pink Martini)

Trebuie să îți placă ideea că timpul trece. Nu îți oferă nimic înapoi această trecere, nici istorii care să adune clipele, nici momente care să eternizeze ceva, nici minute care să treacă și să te facă să îți furi visele cu mâna din damigeana cerului, ca să spui lumii întregi că ți-ai împlinit visele, nimic nu îți va oferi această trecere…decât sentimentul acelei plutiri efemere a faptului că respiri hidro-salinitatea devenirii. Căci aș vrea să mă realizez în non-Timp, ca să nu mai depind de plutirea efemeră. Dar, acest lucru ar însemna că nu aș mai putea pluti zburând.

Aș vrea să fiu pe rând, sălbatec, atunci când secundele marine vor fi început să-și ia zborul precum păunii albi marini, sau să fiu fericit îmbrăcat în haine albastre asortate cu lapis lazuli. Aici e vorba despre un timp marin, un timp ce nu se scurge, dar care are totuși a sa formă de trecere, pentru că acest timp transcendental, diferit de cel cronologic, propune o altă lume plină de sensuri. Aici e vorba despre minutele marine cântate cândva de Fernando Pessoa în versuri. Ele sunt un referent de la care pornim ca să putem visa la minutele noastre marine.

Aș vrea să fiu albastru atunci când secundele marine devin minute și să zbor deasupra acoperișului mării precum trupurile chagalliene din picturile albastre. Aș vrea să fiu roz-cireș, atunci când minutele vor deveni ore și să pot pluti în stratosfera mării. Iar atunci când orele vor deveni zile, zile lungi în care te întrebi de ce minutul marin nu a mai rămas încă o zi la malul mării, să fiu o melodie de Havasi. Și dacă ar fi rămas zilele, cu siguranță aceste minute ar fi devenit non-Timpul astral. Acest non-Timp nu este ceva dincolo de timp, nu este nici meta-timp, căci nu ne vom pierde într-un astfel de joc al cuvintelor.

Non-Timpul este extensia ontică a timpului în toată plinătatea minutelor marine, a minutelor lichide. Non-Timpul este o res extensa înspre interiorul cogito-ului marin și curge, pentru că este lichid.

Timpul nostru ce îl măsurăm cu ceasul este doar o vertebră din marele non-Timp. Non-Timpul este timpul ce nu s-a scurs încă, sau este, cu alte cuvinte, timpul ce ne rămâne pus deoparte pentru ființarea ontică a devenirii, după ce facem împărțirea fizic-materialistă și ne rămân resturile marine cu zecimale transcendentale. Pot să devin albastru deodată cu marea, sau roz-cireș deodată cu copacii, sau pot să devin o secundă salină.

Cum ar fi ca timpul să rămână? Ne-am simți dintr-o dată ca în melodia Splendor in the Grass de Pink Martini. Este non-Timpul care îndeamnă să căutăm marinul, salinitatea albastră a sufletelor precipitată în stalactite de non-Ființă. Orizontul marin și salin al non-Timpului sunt artizanii acestor stalactite non-ontice, sunt cei ce deschid drumurile marine prin care să treacă Ființa.

Ființa este un organism multicelular ce respiră această sare a trăirilor. Ne construim celule din sarea noastră ca să putem ajunge măcar la un mal albastru. Ne construim nave ca să cucerim măcar o hidro-existență, când de fapt avem norii deasupra noastră, tot din picături de apă, doar că nu sunt picături saline. Toată nevoia aceasta de sare, toată nevoia aceasta de sare albastră și marină, ne îndeamnă să căutăm, mereu și mereu, să căutăm… dar ce anume? Când non-Timpul este cel mai la îndemâna noastră.

Această realitate a existenței non-Timpului ar trebui să fie intra-temporalitatea ce nu poate fi concepută materialist decât dacă nu poate fi concepută transcendental. Prin aceasta, legăm inevitabil Lumea de non-Timp. Toate aceste fundamente ar face posibile acele orizonturi subiective ale realității marine. Realitatea non-Timpului ar putea să fie și acest sentiment al faptului că respir, că simt valurile cum curg înspre fiecare țărm, că refluxul și fluxul mării curge și se restrânge la un moment dat, că ne sunt deschise realități de fenomene inter- și intra-senzoriale, datorită văzului, mirosului și auzului, ca într-o simfonie a acordurilor senzoriale.

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Maria-Roxana Bischin

Maria-Roxana Bischin

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri