Un clasament realizat în funcție de numărul de exemplare tipărite și vândute. Ce ironie: pe primele două locuri în clasamentul celor mai citite cărți din lume se află o carte religioasă și una ateistă: Biblia
O minunată instalație artistică. "Dorim ca literatura să invadeze străzile și să cucerească spațiul public, oferindu-se liber celor ce trec printr-un spațiu eliberat de traficul autoturismelor." "Astfel, un spațiu urban care în mod convențional este
"Teatrul de sufragerie" este la îndemână oricui: rețeta care a funcționat timp de patru ani a fost dezvăluită. Pentru cei care și-au dorit vreodată să ajungă la lorgean theater și au rămas pe dinafară, pentru
"Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul, mai aminterea; dar, la urma urmelor, toți sunt la fel. Zi-le oameni și
Trei știri scurte. ♣ Sculptura "Une Muse" ("O Muză") de Constantin Brâncuși s-a vândut, pe 7 noiembrie 2012, cu suma de 12,4 milioane la o licitație organizată pede Casa Christie's. Organizatorii sperau să obțină 15 milioane
"Eram un țânc bălănei, cu capul mare și privirea sfioasă." "Cartea pe care mă năcăjam, urmărind cu degetul și cu priviri mirate buchi mari, întortochiate și cârligate ca niște gângănii, era abecedarul lui Creangă. Era
Un designer american a găsit o utilizare inedită pentru "cărțile vechi pe care nu și le mai dorește nimeni". "Am o obsesie pentru cărți și, firește, lucrez într-un anticariat. Am observat că unele dintre marile
Lectura 2.0, așa cum a fost. "Cine și ce mai citește în România relelor sociale?" - aceasta a fost întrebarea la care organizatorii evenimentului Lectura 2.0 și invitații lor - Cetin Ametcea, Cristian China-Birta, Andreea Burlacu, Miruna Meiroșu și Loredana Modoran -
Este evident ceea ce cartea poate face pentru noi. Dar ce putem face noi pentru carte? Este o inițiativă civică - despre care, probabil, vom vorbi și luni, la Lectura 2.0 - care câștigă tot
Cine și ce mai citește în "România relelor sociale"? Luni, 15 octombrie, ora 19:00, în Absintherie Sixtina (strada Covaci nr 6, etaj 1 – vezi harta). Intrarea este liberă. Însă, cum numărul de locuri este limitat (iar numărul de locuri
Premiul Nobel pentru literatură a fost decernat, joi, scriitorului chinez, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi ai momentului. Mo Yan nu este însă primul scriitor chinez care a căștigat premiul Nobel pentru literatură: Gao Xingjian a
Rezultatele unui sondaj efectuat de Institutul Român de Studii Sociale. 53% dintre români declară că nu au terminat de citit nicio carte în 2012, 21% afirmă că au terminat de citit 1-2 cărți, 11% că
Primul roman din lume pe care îl puteți citi chiar în timp ce este scris. "Nu în fiecare zi îi era dat doamnei Delhany să întâlnească pe alee un bărbat dezbrăcat." Astfel își începe scriitoarea
Un studiu cutremurător, privind declinul cititului. Sub toate formele sale. Inclusiv cititul pe internet... Potrivit celui mai recent studiu efectuat de National Literacy Trust, unul din sase adolescenți britanici spune ca îi este rușine să
Oferite de unii dintre cei mai mari scriitori. "Nu are nicio legătură cu scrisul. Tot ce faci este să stai în fața mașinii de scris și să sângerezi." (Ernest Hemingway) "Dacă vrei să fii scriitor