Sub infinit

(N-am ştiut cât de aproape era depărtarea ta,
până când ai oftat,
respingând trei infinituri deoadată.)

Timpul stătea într-o poziţie incomodă
înghiţit de ultima eternitate.
Bătrân cât toate vremile,
îşi ostoia foamea cu matricea fericirii.
Ultima cină a umanităţii o sărbătoarea singur,
mâncase şi mărul otrăvit
şi livezile cu vişini.
În gleznele deşertului,
milioane de ace din aricii paradisurilor
străpungând cocoaşa milei.

Era linişte. Sub timpul obosit
se auzea doar zăpada
trosnind sub următorul infinit.

sub-infinit

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Ioana Haitchi

Ioana Haitchi Blog | Facebook | De același autor

Născută în Năsăud în 16 noiembrie 1967, copilăreşte în Bistriţa, iar din 1979 locuieşte la Cluj. Ea consideră poezia, forma elevată de exprimare a sinelui. Publică prima poezie în 1987 şi are în pregătire câteva cărţi de poezie. Traduce din spaniolă, franceză şi germană, scrie şi eseuri şi proză scurtă.

Recomandări

Adaugă comentariu