Crochiu de personaj.
Dacă ar fi să ne luăm după teoria veșnicei recurențe a lui Nietzsche, ar însemna ca fiecare dintre noi să își trăiască viața mereu la fel, într-o eternă repetabilitate. Cam asta ar fi vrut să sugereze şi simpaticul Woody Allen în pelicula You Will Meet a Tall Dark Stranger. El glumește pe seama comportamentului previzibil, făcând o (așa-zisă) analiză pe o serie de cupluri diverse. Cu toate că nu este unul dintre cele mai reușite filme ale sale, Allen readuce în prim-plan una dintre ideile lui Shakespeare pe care o împărtăşeşte. Astfel, pelicula începe şi se termină cu citatul din Macbeth (actul 5, scena 5) :
“Life’s but a walking shadow, a poor player
That struts and frets his hour upon the stage
And then is heard no more: it is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing.”
Aflată între Shakespeare şi viziunile lui Woody Allen, imaginea acelui brunet înalt (norocul?) este mult mai atrăgătoare la Emily Brontë. Autoarea analizează, cu realism și romantism (elemente de gotic), natura iubirii, într-un roman cu relevanţă socială. Traseul acelui “străin brunet şi înalt” spre răzbunarea pierderii sufletului-pereche este prilej de a releva compoziția stranie a iubirii (obsesie, egoism, dăruire, trădare, atașament, haos, ordine, rău, bine).
Heathcliff este antieroul prin excelență, care sfidează societatea și ordinea prestabilită de aceasta. El este întruchiparea bărbatului pentru care femeile se urăsc pe ele însele fiindcă îl adoră (vezi şi cazul lui Sally din You Will Meet a Tall Dark Stranger sau al lui Vicky (din Vicky Cristina Barcelona); este frumos, sălbatic, un spirit liber, încăpățânat, dar totalmente îndrăgostit. Temperamentul său de nestăvilit şi dispoziţiile ursuze îl fac greu de manipulat, dar aceasta poate fi, totodată, şi o provocare pentru cea cu care el are o relaţie.
Heathcliff este cinic, pesimist și indisciplinat – un adevărat rebel -, dar întotdeauna dispus la sacrificiu pentru a o şti fericită pe Catherine. Trădat de prea multe ori, pe tot parcursul vieţii sale, el menţine dragostea şi ura într-un echilibru instabil, Byronian prin cinism, dar versatil, el se adaptează cu rapiditate, în dispreţul normelor şi instituţiilor sociale, adâncind misterul. Deşi are aspectul unui ţigan, Heatchcliff are comportamentul unui gentleman; el îi invidiază pe cei din clasa superioară lui, în schimb afişează sarcasm faţă de meschinăria acestora.
Magnetic şi charismatic, dedicat sufletului-pereche, devine suma acţiunilor sale dictate de interacţiunea cu lumea exterioară. Moartea lui Catherine sporeşte dragostea lui obsesivă şi îl determină să sape mormântul acesteia pentru a mai vedea chipul celei pe care a iubit-o: “Căci nici suferinţa, nici degradarea, nici moartea, nici Dumnezeu şi nici Satana nu ne-ar fi putut despărţi! Tu, de bunăvoie, ai făcut-o: nu eu ţi-am zdrobit inima… tu ţi-ai zdrobit-o, şi, zdrobind-o pe-a ta, ai zdrobit-o şi pe-a mea. Pentru mine e şi mai greu, pentru că sunt sănătos. Crezi că vreau să trăiesc? Ce fel de viaţă voi duce dacă tu… Doamne! Ţie ţi-ar plăcea să trăieşti când sufletul ţi-e în mormânt?”
Acest personaj întunecat, creat de Emily Brontë, este ca un magnet pentru fascinaţia cititorului (îndeosebi de gen feminin): “Lumea întreagă e o colecţie înspăimântătoare de amintiri care îmi spun că ea a existat şi c-am pierdut-o!”
Heathcliff este, prin toate greșelile lui, un exemplu de om postmodern creat de propria-i “rațiune de-a fi“, nici Kierkegaard, nici T. S. Eliot nu ar fi exprimat-o mai bine.
