Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Spitale pentru suflet”

Sarmizegetusa 2011

Joi, 6 octombrie, ora 18:30, la ELITE ART GALLERY – strada Academiei, nr.15, sector 1 – are loc deschiderea expoziţiei...

Continuare...


Powered by

“Spitale pentru suflet”

Vladimir Stoicescude @
30 December 2013

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Nu voi discuta prea mult despre semantică, prefer să las altora oportunitatea să o facă.

Concentrându-mă pe detalii, risc să nu observ pădurea (spânzuraților) din cauza copacilor. La urma urmei, însă, Biserica Ortodoxă Română este un spital pentru suflete, întreaga lor menire este să “gestioneze” drumul către mântuire a “iubiților credincioși” și să vindece prin Spovedanie și Împărtășanie sufletul “bolnav” al omului. Metafora folosită de ei nu a fost falsă, însă a fost oare cu adevărat adevărată?

Am să revin mai târziu la această întrebare, eu consider că este important să analizăm și să încercăm să înțelegem circumstanțele pentru a da un “verdict” în cunoștință de cauză.

Cine sau ce este Biserica Ortodoxă Română?

În primul rând au fost o instituție defavorizată: Biserica a fost subjugată de comunism, cu preoți înfometați, bătuți, aruncați în închisori ori transformați în privighetori. Credința comunismului este lipsa de credință și, într-o societate predominant creștină, potențiala influență a bisericii putea avea conotații extrem de neplăcute pentru dictator și dictatura comunistă. Ca exemplu am să îl menționez pe Pr. Calciu Dumitreasa și cele “Șapte cuvinte pentru tineri” care l-au trimis, din nou, la închisoare.

La polul opus, este important să-l menționez și pe Karol Józef Wojtyła, Papa Ioan Paul II fiind una din forțele majore ce au dus la căderea dictaturii din Polonia.

Nu pot însă să-i acuz pe preoții români de lipsă de curaj, sunt mulți care au suferit pentru credință și prefer să nu îi crucific pe aceia care s-au vândut: atunci când privim direct pe țeava morții, curajul devine de multe ori prostie. “Proștii”, însă, merită tot respectul.

După revoluție, am impresia că Biserica a devenit un simbol al libertății. Guvernul a încercat să repare greșelile trecutului, adoptând o atitudine împăciuitoare și făcând din Ortodoxie o religie de stat. Nu cred că puterea Bisericii provine din credința populației, comparativ cu alte neamuri suntem, probabil, Creștini de ocazie. Puterea este născuta din regret, un regret care ne duce în pragul unei a doua extreme.

Separarea bisericii de stat este o atribuție fundamentală a unei societăți democratice. Atunci când o biserică are abilitatea de a influența deciziile guvernului, atunci când Biserica cere reprezentare în parlament și are puterea să influențeze alegeri: atunci ne aflăm într-o democrație religioasa. Democratiile religioase au potențialul de a altera libertatea omului, deciziile fiind adesea trecute printr-un mecanism bisericesc.

Preoții preiau asupra lor povara păstoriei, felul în care ei își trăiesc viața trebuie să fie un exemplu al creației. Într-o lume plină de întuneric, ei sunt mâna înțelepciunii care, teoretic vorbind, este rânduită să salveze sufletul credincioșilor ce vor să se salveze. Bisericile sunt spitale pentru suflet, însa, oare, sunt preoții capabili să fie doctori? Într-o discuție cu un preot Ortodox, aceasta mi-a arătat o icoană: în ea apărea “focul gheenei”. Mă întreabă dacă știu care sunt oamenii cei mai aproape de iad, arată cu degetul la icoană și îmi spune: “privește-i pe preoți”. Îl întreb de ce și îmi spune că aceștia sunt osândiți la cunoaștere. Un preot nu este salvat de ignoranță, acțiunile sale fiind judecate după un alt standard de moralitate.

Cu o alta ocazie am discutat cu un profesor, un preot Iezuit: îl întreb dacă este călugăr și îmi spune, oarecum atins, că aceia ce s-au călugărit fug de oameni, misiunea unui preot este sa trăiască între oameni.

Este adevărat că Biserica nu este ce trebuie să fie, mulți preoți, închiși sub cupolele de aur, sunt lipsiți de un sens cu adevărat civic. Săraci sunt mulți, școli sunt puține și spitale și mai puține. Este nevoie de o Biserică slujitoare lui Dumnezeu, este nevoie și de predici și de pilde, însă este nevoie și de o Biserică slujitoare omului. Biserica este un spital al sufletului, însă avem nevoie și de spitale.

Nu cred că este benefică o răscoală împotriva Bisericii, nevoia oamenilor de menire și de dăruire în numele unei entități care, reală sau nu, rânduiește complexitatea Universului este cât se poate de reală. Sunt preoți între preoți, poate sunt mulți care fură, mulți care sunt lipsiți de moralitatea pe care o predică și mulți care, probabil din slăbiciune, slujesc banul cu mai mare iubire decât iubirea pe care o poarta sau nu lui Dumnezeu. În lumea oamenilor nici preoții nu sunt scutiți de standardul ipocriziei, faptul că un om nu trăiește ceea ce propăvăduiește nu înseamnă că propăvăduirea este falsă. Omul poate să fie cât se poate de fals, însă acest fapt nu aduce după sine și falsitatea mesajului. Preotul este un om și omul, prin definiție, este imperfect. Dacă sunteți credincioși, este important să menționez că după “punerea mâinilor” preotul își păstrează harul, chiar dacă îl găsesc oamenii beat într-un șanț. Dacă nu credeți, este necesar să menționez că sunt preoți care se dăruiesc complet în numele “chemării” pe care ei o simt.

Revenind la întrebarea din primul paragraf: consider că mesajul este adevărat, însă este fals în circumstanțele de față. În loc să se concentreze asupra realității, Biserica Ortodoxa Română construiește o catedrală de sute de milioane de dolari. Ei decid să săvârșească o eroare logică, aleg să se concentreze pe semantică, aleg să simplifice o idee complexă, aleg să arunce un “peștișor auriu” în vâltoare sperând că, în norul de praf, se va pierde ideea de bază.

Ideea de bază nu este metafora nefericită a preafericiților, ideea de bază este catedrala multimilionară. “Spitalul pentru suflete” nu este un loc, este o chemare. Un preot poate să salveze și fără să fie acoperit în aur, puterea Bisericii nu sălășluiește în clădiri, puterea Bisericii sălășluiește-n oameni.

preot

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.