Pădurile se nasc la poarta către stele,
Ascund la pieptul lor și pasul, și cărarea.
Adună legănare, dar și foșniri rebele;
Prin cântecul din sevă, alintă resemnarea.
Fântânile se nasc la geana gliei plânse,
Când cad răzlețe spice sub coase ruginite.
O ciutură și-un lanț se zbat spre hău neunse.
S-apleacă iar spinarea, sorb greu buzele fripte.
Iar râul fierbe-n matcă, rostind o rugăciune,
În dans de unde șchioape, sperând într-o minune.
16 ianuarie 2016, Madrid
