Sonetul sufletului

Te-am crescut, suflete, ca pe copilul meu;
Te-am invatat ce-i bine, tot eu si ce-i rau,
Dar tu ai ramas tot copil. Ce natarau!
Doar ti-am dat aripi de foc, sa zbori ca un zmeu…

Hai, spune-mi, unde sunt visurile tale?
Ce s-a ales de zborul tau catre stele?
Ti-ai ars aripile in drumul spre ele,
Azi cade din cer ninsoare de petale.

Ma caiesc. Sunt vinovat. Vina ma doare…
Amare-mi sunt lacrimile ce curg siroi.
Platesc, of, pretul de a fi avut rabdare.

Ca un parinte indulgent si prea docil,
M-am inselat si-acum platesc tribut. In schimb,
Tu vei ramne, vesnic, ce ai fost: Copil.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Tamara Bucur

Tamara Bucur De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu