Sonetul frunzelor de-apoi

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

Daniel Visan-Dimitriu

Daniel Visan-Dimitriu Facebook | De același autor

Profesor de matematică și de informatică, a debutat cu poezie în anul 2002. În 2003, a publicat primul volum- Aquarium. A fost premiat pentru creațiile sale în cadrul unor concursuri naționale și internaționale.

Recomandări

Adaugă comentariu